Românii sunt invitați să propună nume pentru exoplaneta XO-1 b și pentru steaua pe care aceasta o orbitează, XO-1, informează Romanian Space Agency (ROSA). Campania are loc cu ocazia aniversării centenarului Uniunii Astronomice Internaționale (UAI), la care participă aproape 100 de țări.

Steaua fara numeFoto: EXOKyoto

Apelul pentru aceste două obiecte rezervate României este deschis tuturor până la data de 5 octombrie 2019. Propunerile pot fi trimise de către o singură persoană sau de către grupuri (clase, cluburi de astronomie), potrivit sursei citate.

Dintre acestea, vor fi selectate maxim 12 propuneri valide care vor fi supuse la vot în perioada 12 – 31 octombrie 2019. Propunerea clasată pe primul loc, împreuna cu alte două propuneri de rezervă, vor fi trimise Comitetului Internațional al UAI, care va publica numele alese pe 15 decembrie 2019.

În ultimele două decenii, astronomii au descoperit mii de planete care se rotesc în jurul unor stele, altele decât Soarele. Aceste planete din afara Sistemului nostru Solar se numesc „exoplanete” și pot fi telurice, ca Pământul, sau gigante gazoase, ca Jupiter.

Uniunea Astronomică Internațională (UAI), înființată în anul 1919 și cuprinzând peste 13.500 de astronomi din 107 țări diferite, este autoritatea internațională responsabilă cu denumirile științifice și numele care se dau corpurilor cerești. Cu ocazia aniversării centenarului său, Uniunea oferă tuturor ocazia de a da un nume unei exoplanete și stelei sale. UAI a atribuit fiecărei țări câte un sistem exoplanetar format din o stea și planeta sa.

României i-a fost atribuit sistemul format din steaua XO-1 și planeta sa XO-1 b, aflat la 536 de ani lumină, în constelația Corona Borealis (Coroana Boreală).

Steaua este asemănătoare Soarelui nostru, atât în ceea ce privește culoarea sa galbenă (dată de temperatura de la suprafață), cât și a dimensiunii, masei sau luminozității totale. În ciuda acestor asemănări fizice, steaua XO-1 este de peste patru ori mai tânără decât Soarele nostru, având doar un miliard de ani.

Planeta XO-1 b este singura planetă cunoscută azi care orbitează steaua XO-1. A fost descoperită în anul 2006 de către o echipă de astronomi amatori și profesioniști, condusă de Peter R. McCullough. Un an pe planeta XO-1 b durează aproape cât 4 zile pe Pământ (3,94), iar raza medie a planetei este de 1,21 ori mai mare decât cea a lui Jupiter.

Observațiile spectroscopice au pus în evidență pentru planeta XO-1 b o atmosferă bogată în H2/He, care conține apă, compuși ai azotului NH3 și HCN, precum și petece de nori.

Pentru a fi valide, numele propuse pentru stea și planetă trebuie să respecte o serie de reguli, ce pot fi consultate pe website-ul Institutului Astronomic al Academiei Române (IAAR), dar și pe website-ul UAI.

Numele propuse trebuie să fie:

De maxim 16 caractere și minim 4;

  • Formate dintr-un singur cuvânt, dacă este posibil;
  • Pronunțabile (în orice limbă);
  • Fără caracter ofensator;
  • Să nu fie prea asemănătoare cu un nume deja existent dat unui obiect astronomic.

Mai multe detalii despre cum trebuie să fie numele și unde se pot verifica numele existente pot fi accesate aici.

Nu este permis să fie propuse:

  • Nume de animale de companie;
  • Nume cu caracter comercial sau protejate de drepturi intelectuale;
  • Nume de persoane sau locuri cunoscute în principal pentru activități politice, militare sau religioase;
  • Nume de persoane care sunt decedate de mai puțin de 100 de ani;
  • Același nume pentru o stea gazdă și planetă.

Lista completă a regulilor poate fi accesată aici și aici. Doar denumirile care respectă toate aceste reguli vor fi luate în considerare.

Propunerea de nume împreună cu o justificare (de maxim 200 de caractere) poate fi trimisă prin acest formular până la data de 5 octombrie.