Roverul sondei de explorare Chang'e-4, Yutu-2 (Iepurele de Jad 2), care a început să exploreze fața ascunsă a Lunii la începutul anului, a descoperit o substanță cu o culoare neobișnuită și cu textura unui gel în timpul activităților sale de explorare, scrie

HotNews.roFoto: Hotnews

Space.com.

Roverul misiunii a dat peste lichidul vâscos ân timpul zilei lunare 8. Descoperirea i-a făcut pe oamenii de știință să amâne orice alte activități programate pentru rover în acea zi, astfel încât să își folosească instrumentele pentru a înțelege despre ce fel de material ciudat este vorba.

Ziua 8 a început pe 25 iulie. Yutu-2 a început să navigheze printr-o zonă împânzită cu mici cratere de impact, cu ajutorul Centrului de Control Aerospațial de la Beijing, potrivit jurnalului roboțelului publicat pe 17 august de către publicația Our Space.

Pe 28 iulie, echipa sondei se pregătea să îl oprească pe Yutu-2, când a un membru al echipei a observat pe camera roverului un crater mic care părea să conțină un material cu o culoare și un luciu neobișnuite pentru suprafața lunară din jur.

Până acum, cercetătorii nu au oferit încă nu au precizat natura substanței și au spus doar că are o culoare neobișnuită și are consistența unui gel.

O posibilă explicație este că substanța este sticlă topită creată în momentul în care meteoriții au lovit suprafața lunii.

Roverul Yutu-2 (Iepurele de Jad 2) a coborât pe suprafața lunară pe 3 ianuarie, la ora Beijingului 10,22 (14,22 GMT), la 12 ore după ce China a reușit prima aselenizare realizată vreodată de un dispozitiv spațial pe fața ascunsă a Lunii.

Citește și:

Sonda lunară chineză a trimis o imagine panoramică de pe fața nevăzută a Lunii