Pericol de coliziune în spațiul cosmic: un satelit european a trebuit să se mute din calea unuia de la SpaceX

de A.Th.C.     HotNews.ro
Marţi, 3 septembrie 2019, 22:13 Science - Spatiul


Aeolus
Foto: ESA - European Space Agency
​La primele ore ale săptămânii, satelitul Aeolus de observare a Terrei al Agenției Spațiale Europene (ESA) a trebuit să-și pornească propulsoarele pentru a evita o potențială coliziune cu satelitul Starlink 44 al viitoarei rețele pentru internet din spațiu, pe care compania SpaceX a refuzat să-l mute de pe orbita proprie. Incidentul a avut loc la o altitudine de 320 km și Aeolus a revenit pe orbita operațională după manevră.


Aeolus, lansat pe 22 august 2018 (Foto: ESA/ATG MEDIALAB)

Agenția europeană își exprimă îngrijorarea față de riscurile pe care le poate implica impactul lui Starlink pe orbitele operaționale terestre joase. Conform lui Holger Krag, șeful biroului pentru deșeuri spațiale al ESA, riscul de coliziune între cei doi sateliți era de 1 la 1.000 – de 10 ori mai mare decât limita de la care se impun manevre de evitare a coliziunii. Totuși, deși Aeolus ocupa acea regiune din spațiu cu 9 luni înaintea lui Starlink 44, SpaceX a refuzat să-și mute satelitul după ce ambele organizații au fost avertizate de riscul unui impact de către forțele armate ale SUA, care monitorizează traficul.

„Pe această bază am contactat SpaceX, care a răspuns că nu intenționează să acționeze” spune Krag. SpaceX a trimis un email - primul contact cu compania după lansarea lui Starlink, deși Krag și echipa sa făcuseră numeroase încercări de a intra în legătură. Cât despre faptul că SpaceX a refuzat să-și mute satelitul, motivele nu sunt chiar limpezi (compania nu a răspuns la solicitările de comentarii). Krag bănuie că ar putea fi ceva în legătură cu sistemul electric de propulsie de la SpaceX, „care poate că nu reacționeză la fel de repede” ca propulsia chimică a lui Aeolus.

Satelitul Aeolus, cântărind 1.200 kg, a fost lansat pe 22 august 2018, în timp ce SpaceX a lansat primul lot de 60 de sateliți pe 23 mai în acest an. În timp ce majoritatea sunt pe orbite între 440 și 550 de km (cu excepția a trei, care s-au prăbușit), Starlink 44 fusese coborât la 320 km pentru a testa tehnica de de-orbitare. Deși se afla într-o zonă ocupată de Aeolus, nu există reguli în spațiu care să impună unui operator să-și mute satelitul în cazul riscului de coliziune. Aceasta, spune Krag, este o problemă despre care ESA speră că va fi reglementată în viitor.


Foto: ESA Operations/Twitter

SpaceX a tot vorbit despre sistemele automate de evitare a coliziunii de la bordul sateliților Starlink, destinați să ofere internet de mare viteză în toată lumea. Spune că sateliții săi, fiecare cântărind 227 kg, „sunt capabili să detecteze deșeuri orbitale și să evite automat coliziunile”. Dar în acest caz se pare că sistemul nu a fost utilizat, din motive necunoscute.

ESA a anunțat că efectuat 28 de manevre de evitare a coliziunilor în 2018, dar majoritatea pentru a evita sateliți „morți” sau bucăți din resturi spațiale. Manevrele de evitare a unor sateliți funcționali sunt foarte rare, dar apariția unor mega-constelații ca Starlink pune întrebări despre câte asemenea manevre vor fi necesare în viitor.

Coliziunile dintre sateliți nu sunt nemaiauzite; probabil că cel mai faimos incident a avut loc în 2009 între satelitul american Iridium 33 și cel rusesc defunct Kosmos-2251, din care au rezultat mii de bucăți de deșeuri. Și mulți spun că sistemele actuale pur și simplu nu vor face față unor mega-constelații ca Starlink, care vor depăși cu mult numărul de 2.000 de sateliți activi aflați acum pe orbite.

Numai SpaceX intenționează să lanseze 12.000 de sateliți Starlink în următorii ani, ceea ce va aglomera considerabil orbita terestră. ESA notează că inteligența artificială va fi chemată să preia numărul mare de manevre din viitor. Iar noii sateliți vor veni repede. Licențele obținute de SpaceX asigură încă patru lansări în acest an, cu câte 60 de sateliți Starlink la bordul fiecărei rachete Falcon 9. Prima lansare este așteptată nu mai devreme de 10 octombrie. Alte companii ca OneWeb, Amazon și Kepler Communications au și ele planuri pentru mii de sateliți în viitorii ani.

SpaceX a rămas până acum mută cu privire la modul în care va trata îngrijorările sporite legate de manevrele de evitare a coliziunilor. După recentul incident, Krag și echipa speră că SpaceX va fi mai abordabilă în viitor, pentru a evita noi situații când mii de sateliți Starlink vor fi pe poziție, și că vor fi introduse reguli mai severe.

„Nu suntem supărați de ce au spus [că nu se vor muta]. Problema este: cât de frecvente vor fi aceste situații în viitor? Erau doar doi sateliți. Ei vor mai veni cu mai multe mii și îi vor dispune la altitudini variate. Și nu există reguli sau legi cum să reacționăm, există doar bunăvoință”, spune Krag. „Ceea ce doresc este să existe un mod organizat pentru traficul spațial. Trebuie să fie clar cine să reacționeze într-o asemenea situație. Desigur, și automatizarea sistemului. Nu se poate ca, atunci când vor fi mii de sateliți în spațiu, operatorii să-și spună prin emailuri ce vor face. Nu așa îmi imaginez zborul modern în spațiu.” (Forbes)





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5202 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    Asta-i culmea! :-( (Marţi, 3 septembrie 2019, 22:44)

    Namaste [utilizator]

    Se impun reglementari urgente si severe, altfel e prapadul! :-(
  • +3 (5 voturi)    
    bai baiete... (Marţi, 3 septembrie 2019, 22:57)

    alex562 [utilizator]

    ... asta bate "pigs in space" din muppets ;)/
  • +3 (13 voturi)    
    Lol (Marţi, 3 septembrie 2019, 23:11)

    mitg [utilizator]

    Din ciclul "elixire de la nenea musk".
  • +8 (8 voturi)    
    . (Marţi, 3 septembrie 2019, 23:50)

    g01an [utilizator]

    nu este cine stie ce stire, urmeaza discutii cat se poate de tehnice si plicticoase despre ce este de facut, cine are prioritate samd. compania privata isi permitea sa piarda un satelit dintr-o constelatie mai mare, agentia europeana nu isi permitea pentru ca satelitul sau avea functionalitati unice.

    mie mi se pare mai impresionant faptul ca americanii pot estima cu o precizie atat de buna traiectoriile unor obiecte atat de mici la acele altitudini. la fel de impresionant ca rezolutia imaginilor din satelit cu explozia rachetelor iraniene (sateliti plasati in orbita acum aproape un deceniu).
    • 0 (4 voturi)    
      Poluarea cosmosului circumterestru (Miercuri, 4 septembrie 2019, 9:32)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui g01an

      ("low space") este chiar culmea ineptiei de care este capabil autointitulatul H. "Sapiens"...
  • +1 (3 voturi)    
    Marketing ieftin (Miercuri, 4 septembrie 2019, 10:22)

    Virgil Pantilie [anonim]

    Seful de la Iridium ( o retea uriasa de sateliti ), Matt Desch, zice pe twitter: "Hmmm. We move our satellites on average once a week and don't put out a press release to say who we maneuvered around...".
  • +2 (2 voturi)    
    Bravo ESA si (Miercuri, 4 septembrie 2019, 12:22)

    ostrogotul [utilizator]

    Felicitari!


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by