Corpul celest cel mai îndepărtat observat vreodată a fost redenumit oficial marți Arrokoth, ceea ce înseamnă "cer" în limba tribului amerindian Powhatan, după ce primul nume, Ultima Thule, a stârnit controverse din cauza unei asocieri cu vocabularul nazist, scrie AFP.

Ultima ThuleFoto: NASA

Vestigiu înghețat de la formarea sistemului solar, Arrokoth se află în centura Kuiper, ea însăși situată la circa 4,8 miliarde de kilometri de Soare. Sonda New Horizons l-a survolat în ianuarie și a transmis NASA, pentru prima oară, fotografii detaliate ale acestui corp celest, o descoperire istorică. Imaginile arată că este format din doi "lobi" - asemănător cu un om de zăpadă.

Ultima Thule - a cărei denumire tehnică este 2014 MU69 - a fost denumită după o insulă îndepărtată din literatura medievală.

Dar denumirea a stârnit reacții puternice, deoarece a fost folosită și de adepții ocultismului din extrema dreaptă germană pentru a desemna locul de unde proveneau "Arienii".

"Societatea Thule" a devenit ulterior partidul nazist al lui Adolf Hitler, iar termenul a rămas popular în cercurile extremei drepte. Este, spre exemplu, numele unui grup suedez de muzică care preamărește "puterea albă".

Noul nume oficial, ales de echipa însărcinată cu New Horizons, a fost anunțat în cadrul unei ceremonii la sediul NASA, marți.

"Numele Arrokoth reflectă sursa de inspirație provenită de la contemplarea cerului și întrebările privind stelele și lumile de dincolo de a noastră", a declarat Alan Stern, de la Southwest Research Institute din Colorado.

Sonda New Horizons se află acum la granița externă a centurii Kuiper, pe care astronomii o numesc uneori "mansarda" sistemului solar. Ea se va alătura apoi sondelor Voyager 1 și 2 în spațiul interstelar, dincolo de scutul protector al Soarelui.