Leonidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori active într-un an, care poate fi observat în 2019 între 6 şi 30 noiembrie, va avea punctul maxim de activitate în noaptea de duminică spre luni, informează Mediafax.

Stele cazatoareFoto: Observatorul Astronomic Vasile Parvan Barlad

În fiecare lună noiembrie, Terra traversează zona prin care a trecut și cometa 55P/Tempel-Tuttle. Aceasta a lăsat pe orbită cantități mari de praf care intră în atmosfera Pământului atunci când acesta trece prin locul unde se află particulele. Micile particule de praf intră cu viteză mare în atmosferă (71 km/s sau 255.600 km/h) și, prin frecarea cu aerul, fac ca acesta să emită lumină, explică specialiştii de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Fenomenul de "stea căzătoare" este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă cu o dimensiune sub un milimetru care arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se poate vedea acest fenomen, denumit de astronomi "meteor". Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte "meteoroid", iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte "meteorit".

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare, potrivit Observatorului Astronomic.

Leonidele sunt active între 6 şi 30 noiembrie, iar, în această perioadă, se pot observa pe cer, dupa ora 1.00, meteori ce vin din constelaţia Leo.

Anul acesta, maximul se va produce în noaptea de duminică spre luni, numărul de leonide observate putând ajunge la 15 pe oră.

Pentru a putea vedea meteorii, nu este nevoie de instrumente astronomice, spun reprezentanții instituției. Trebuie doar să priviți înspre cer, așezați comod, timp de minim o oră, cândva între miezul nopții și răsăritul Soarelui. Nu trebuie să priviți într-o direcție anume, pentru că meteorii pot apărea în orice direcție, mai spun aceștia. Este de preferat ca observațiile să se facă din afara orașelor mari sau de la marginea lor, pentru că iluminatul public face ca majoritatea meteorilor să nu mai poată fi observați.