Solar Orbiter, satelitul de observare a Soarelui, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană (ESA) cu participarea NASA, a trimis primele imagini cu mini-erupții solare pe care cercetătorii le compară cu niște focuri de tabără. Misiunea spațială este abia la început, iar în aproape doi ani Solar Orbiter va ajunge la 42 milioane km de Soare. Imaginile din prezent au fost trimise de la 77 milioane km.

Primele imagini de la Solar OrbiterFoto: Agentia Spatiala Europeana

Solar Orbiter a fost lansat pe 10 februarie 2020 și cei de la ESA spun că deja pot observa fenomene care nu putea până acum să fie studiate în detaliu.

Aspectul cu totul special este că puține sonde vor ajunge atât de aproape de Soare, iar cei de la ESA vorbesc metaforic despre ”focuri de tabără” ce au fost detectate de instrumentele satelitului care se află cam la jumătate distanței Soare - Pământ (la 77 milioane km de Soare, distanța totală fiind de 148 milioane km).

”Aceste sunt înrudite cu erupțiile solare pe care le putem vedea de pe Pământ, doar că sunt de milioane sau chiar de miliarde de ori mai mici”, spune David Berghmans de la Royal Observatory of Belgium (ROB), ”Soarele poate părea liniștit la prima vedere, dar când privim în detaliu putem vedea peste tot aceste erupții miniaturale”, mai spune el.

”Aceste focuri de tabără sunt nesemnificative dacă le luăm separat, dar dacă luăm în considerare efectul lor comun asupra Soarelui, ar putea avea contribuția dominantă la încălzirea coroanei solare”, spune Frédéric Auchère, de la Institut d'Astrophysique Spatiale.

Cercetătorii nu știu încă dacă aceste ”focuri de tabără” sunt versiuni miniaturale ale erupțiilor de mare dimensiuni sau sunt propulsate de un mecanism diferit.

Coroana este stratul superior al atmosferei solare și se întinde milioane de kilometri în spațiu, începând cu aproximativ 2.100 km de la fotosferă, iar temperatura ajunge la peste câteva milioane de grade, mult peste ce se întâmplă la suprafața Soarelui (fotosfera) unde sunt 5.500 C. Coroana solară nu are o limită superioară clar definită și nu poate fi văzută de pe Terra cu ochiul liber decât în timpul unei eclipse totală de Soare.

Chiar și după mai multe decenii de studii, mecanismele fizice care fac să fie atât de fierbinte coroana nu au fost pe deplin înțelese, iar identificarea lor este un fel de ”sfânt Graal” al fizicii solare.

Soarele nu are o scoarță tare, precum Terra, materia lui găsindu-se sub formă de plasmă sau de gaz. Energia Soarelui vine din nucleul său super-fierbinte, de peste 15 milioane grade C. La marginea Soarelui, hidrogenul clocotește neîncetat și milioane de tone din acest gaz ajung în spațiu unde întâlnesc câmpul magnetic extrem de puternic al Soarelui.

Soarele are deja 4,5 miliarde de ani și va mai arde încă 5 miliarde de ani, după care va produce îndeajuns de mult heliu încât să inițieze și fuziunea lui.

Obiectivele misiunii ESA țin de studierea proceselor care se află la originea vântului solar, a câmpului magnetic heliosferic, a particulelor solare energetice, a perturbațiilor interplanetare tranzitorii precum și a câmpului magnetic al Soarelui.

Satelitul duce cu el 10 instrumente care combină măsurarea mediului in situ și observații ale Soarelui de la distanță (telescoape). Aceste echipamente sunt plasate în spatele unui scut termic destinat să protejeze obiectul spațial de temperaturile foarte înalte.