O uriaşă ploaie de meteoriţi a lovit Luna şi, cu siguranţă, şi planeta noastră, cu 800 de milioane de ani în urmă, cu o forţă fenomenală, superioară celei a celebrului asteroid care a pus capăt domniei dinozaurilor, relatează agenţia AFP care citează rezultatele unui studiu publicat marţi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Datorită datelor furnizate de sonda japoneză Kaguya, lansată pe orbită în jurul Lunii în 2007, o echipă de cercetători de la Universitatea Osaka a demonstrat că un asteroid gigantic, de cel puţin 100 de kilometri în diametru, s-a fragmentat în câteva milioane de miliarde de meteoriţi care au plonjat în sistemul Pământ-Lună.

Acest "bombardament", care a avut loc în urmă cu 800 de milioane de ani, ar fi modificat profund mediul şi biologia planetei noastre, sugerează constatările studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications.

Probabilitatea ca un asteroid de o asemenea dimensiune să lovească planeta noastră apare la fiecare aproximativ 100 de milioane de ani. Însă, pe Pământ, craterele de impact cu o vechime de peste 600 de milioane de ani sunt imposibil de datat deoarece au fost şterse de eroziune, vulcanism şi alte procese geologice.

De aici ideea studierii lor pe Lună, unde nu există eroziune. Oamenii de ştiinţă au putut astfel să dateze 59 de cratere mari de pe Lună - printre care se numără Copernicus, care urma să servească drept loc de aselenizare pentru misiunea Apollo 18, în 1971.

Pentru a putea face acest lucru, cercetătorii au analizat cu precădere densitatea micilor cratere secundare, formate prin ejectarea bucăţilor de rocă şi au descoperit astfel că cel puţin 8 dintre cele 59 de cratere mari (inclusiv Copernicus) s-au format în mod simultan, după o ploaie uriaşă de meteoriţi.

Luând în considerare probabilitatea unei coliziuni, studiul sugerează că acest episod a afectat cu siguranţă şi Pământul.

Impactul a avut o forţă incredibilă, având în vedere masa globală a acestor meteoriţi, de 40 până la 50 de miliarde de tone - de 30 până la 60 de ori mai mare decât cea a asteroidului care a lovit actuala peninsulă Yucatan din Mexic acum 66 de milioane de ani antrenând dispariţia a trei sferturi dintre speciile care trăiau pe Pământ, inclusiv dinozaurii neaviari.

Acest bombardament s-ar fi produs chiar înainte de Criogenian (în urmă cu între 720 şi 635 milioane de ani), perioadă geologică ce a cunoscut o glaciaţie generală.

''Descoperirile noastre sugerează că acest val de elemente extraterestre ar fi putut influenţa ciclurile biochimice marine, perturbaţii severe ale climatului terestru şi apariţia animalelor'', au notat autorii studiului. (Sursa: Agerpres)