Microelicopterul Ingenuity, produs de NASA şi trimis pentru a zbura în atmosfera rarefiată a planetei Marte în cadrul misiunii roverului Perseverance, a fost testat cu succes săptămâna trecută, în spaţiu, transmite luni Space.com.

Pe MarteFoto: NASA

Ingenuity este primul elicopter care va încerca să zboare în atmosfera unei alte planete. În prezent, se află în drum spre Marte împreună cu roverul Perseverance, în cadrul misiunii Mars 2020 ce a fost lansată la 30 iulie.

La 7 august, cele 6 baterii litiu-ion au fost pornite şi încărcate pentru prima oară în spaţiu. Elicopterul care cântăreşte 1,8 kilograme se află plasat sub puntea roverului Perseverance şi s-a încărcat cu energie de la sursa roverului, conform unui comunicat al NASA.

"Aceasta a fost o bornă importantă pentru că a fost prima noastră oportunitate de a-l porni pe Ingenuity şi de a-i testa componentele electronice," a precizat Tim Canham, coordonatorul misiunii elicopterului. "Cum totul a mers ca la carte, vom repeta această activitate la fiecare două săptămâni pentru a menţine un nivel satisfăcător de încărcare a bateriilor", a adăugat el.

Procesul de încărcare a bateriilor a durat 8 ore, interval în care NASA le-a analizat performanţa. Bateriile au fost încărcate până la 35% din nivelul lor maxim, pentru a le menţine la un nivel optim de funcţionare.

Roverul Perseverance urmează să asolizeze pe Marte la 18 februarie 2021, potrivit Agerpres.