Joi, un asteroid va trece la o distanță foartă mică de Pământ, dar o ciocnire este exclusă. Distanța dintre Terra și asteroid va mai mică decât cea față de Lună sau față de sateliții TV sau meteo, relatează Live Science.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astronomii spun că asteroidul denumit 2020 SW nu se va ciocni cu Pământul, dar va trece foarte aproape de planeta noastră, mai exact, la o distanță de 27.000 de kilometri- potrivit Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Acesta nu se va putea vedea, însă, cu ochiul liber.

De exemplu, Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ, iar sateliții TV și meteo sunt situați pe orbită la 35.888 de kilometri distanţă.

Oamenii de ştiinţă nu au precizat dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.

Asteroidul 2020 SW a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona. Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27.720 km/h, sau 7,7 km/s.