Astrofizicienii au identificat un magnetar din galaxia noastră drept sursa unei "emisii radio rapide", conform mai multor studii publicate miercuri în jurnalul ştiinţific Nature, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

De la prima detectare a acestui fenomen cosmic, în 2007, oamenii de ştiinţă s-au întrebat care ar putea fi explicaţia acestor emisii rapide de unde electromagnetice sau FRB (Fast Radio Burst).

Au fost emise diverse ipoteze, de la cele serioase, precum fenomenul de evaporare a unei găuri negre, până la cele exotice, cum ar fi existenţa unui semnal extraterestru. Originea este cu atât mai dificil de determinat cu cât evenimentul durează o perioadă de ordinul unei miimi de secundă. Iar până anul acesta s-a crezut că provine din alte galaxii.

Cea mai precisă detectare anterioară, datând din 2016, a indicat către o galaxie pitică situată la peste trei miliarde de ani lumină de Pământ.

La 28 aprilie, observatorul canadian CHIME şi observatorul american STARE2 au detectat astfel de emisii în aceeaşi regiune a boltei cereşti. Cele două echipe le-au pus pe seama magnetarului SGR 1935 + 2154, situat în galaxia noastră, Calea Lactee, conform studiilor publicate în Nature.

"Aceasta este prima emisie radio rapidă atribuită unui obiect ceresc cunoscut", a declarat într-un briefing de presă Christopher Bochenek, astrofizician la Institutul Caltech din Statele Unite şi responsabil în cadrul STARE2, potrivit Agerpres.