Cosmonauţii ruşi Sergei Rizhikov şi Sergei Kud-Sverchkov au întreprins miercuri o ieşire în spaţiu de cinci ore şi jumătate pentru a efectua lucrări în exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), relatează miercuri EFE.

Statia Spatiala InternationalaFoto: Wikipedia

"Particularitatea acestei ieşiri este aceea că se vor realiza atât lucrări de întreţinere, cât şi experimente tehnice şi pregătirea ISS pentru a primi noul modul multifuncţional de cercetări Nauka", a declarat Rizhikov cu câteva minute înainte de ieşirea în spaţiu.

El a subliniat că se simte emoţionat pentru că are ocazia de a lucra "în mod autonom în spaţiu în costumul de zbor Orlan MKS".

Ei au verificat în timpul "plimbării spaţiale", numărul 47 al segmentului rusesc şi stadiul în care se află închiderea ermetică a ecluzei externe a modulului de cercetare Poisk 2. De asemenea, au avut de înlocuit panoul de reglare a fluxului de lichid al blocului Zarya şi de curăţat hubloul cu numărul 8 al modului de serviciu Zvezda, potrivit Agerpres.