Telescopul spațial european Gaia a dezvăluit joi prima parte (EDR3) a unui catalog cu peste 1,8 miliarde de obiecte celeste din galaxia noastră, observate cu o precizie neegalată până în prezent, scrie AFP.

Harta GaiaFoto: ESA

Evenimentul era așteptat de mii de oameni de știință de pe întreaga planetă care analizează zilnic datele instrumentului, plasat pe orbită de Agenția Spațială Europeană (ESA) în 2013.

Gaia staționează la circa 1,5 milioane de kilometri depărtare de Terra, în direcția opusă Soarelui, pentru a se apăra mai bine de radiațiile sale. Cele două instrumente optice ale sale scrutează lent spațiul, cu un tur complet în șase ore.

Telescopul observă o parte mică a astrelor din galaxia noastră, care are un diametru de 100.000 de ani lumină. Catalogul include o pleiadă de obiecte celeste, de la stele, exoplanete, asteroizi până la spațiul interstelar și la norii galactici din apropierea Căii Lactee.

Aceste studii permit cercetătorilor să înțeleagă mai bine fenomenele și evoluția stelelor, dar și a galaxiei noastre.

După un prim catalog în 2016, a urmat un al doilea, în 2018, grație căruia oamenii de știință au stabilit spre exemplu că galaxia noastră a "fuzionat" cu o alta, în urmă cu zece miliarde de ani.

Cu acest catalog, măsurarea deplasării stelelor este două până la trei ori mai precisă iar calculul distanțelor este îmbunătățit cu circa 30% în raport cu catalogul precedent.

Până în anii 1990, de pe Terra putea fi determinată poziția a circa 8.000 de stele, prin metoda paralaxei.

Precursorul Gaia, Hipparcos, a revoluționat domeniul, de la lansarea sa de către ESA în 1997, catalogând peste 110.000 obiecte celeste. Gaia are o precizie de o mie de ori mai mare.

Sfârșitul misiunii Gaia este prevăzut pentru 2025, iar catalogul final nu este așteptat înainte de 2028.

O conferință este programată joi seara, de la ora 21,00, și care poate fi urmărită aici.