La 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a devenit primul om care a efectuat o misiune pe orbită, simbolizând pentru scurt timp dominaţia URSS în cucerirea spaţiului în faţa Statelor Unite. Rusia a sărbătorit pe larg momentul de acum 60 de ani, iar Gagarin este un erou național și un simbol al puterii URSS la începuturile cursei spațiale. În articol puteți citi despre viața lui Gagarin, despre moartea sa misterioasă și despre complicatul program spațial sovietic.

Un timbru cu Iuri Gagarin de pe vremea fostei URSSFoto: Petr Malyshev, Dreamstime.com

Gagarin a călătorit peste 40.000 km în zborul său de 108 minute. Pentru URSS a fost o chestiune de prestigiu, iar lovitura de imagine a fost uriașă, fiind dur resimțită în SUA unde mulți au spus că reușita sovieticilor este o rușine pentru SUA. URSS a făcut eforturi uriașe pentru a trimite un om în spațiu: a cheltuit enorm, deși era multă sărăcie, dar a dovedit și că avea minți tehnice strălucitoare.

Viața lui Gagarin

Și-a petrecut copilăria într-o colibă de pământ, iar frații i-au fost trimiși în lagăre de muncă în al Doilea Război Mondial, dar cu toate acestea a reușit să fie un erou pentru că acum 60 de ani a devenit primul om care a ajuns în spațiul cosmic.

Gagarin s-a născut în 1934 în sătucul Klusino, la mai puțin de 250 km de Moscova, iar copilăria a fost una tristă, mai ales că doi dintre frații săi au fost capturați de nemți și duși în lagăre de muncă forțată în Polonia celui de-al Doilea Război Mondial. Gagarin a absolvit colegiul tehnic din Saratov și apoi a făcut școala de pilotaj la Orenburg, unde a cunoscut-o pe Valentina, femeia care urma să-i devină soție.

De menționat să șeful programului spațial rus, Serghei Korolev, a ajuns și el într-un lagăr de muncă, trimis de Stalin în groaznica mină de la Kolîma (Siberia). El a fost chemat însă și pus în fruntea programului spațial, fiind cel mai bun specialist din țară.

În 1960 Gagarin a fost inclus în grupul select al celor 19 oameni din care urma să fie aleși doar doi care să zboare în spațiu: el și Gherman Titov. Programul de recrutare s-a derulat la nivelul întregii Uniuni.

Zborul care l-a făcut celebru s-a petrecut la 12 aprilie 1961, când Gagarin a ajuns pe orbita Pământului cu capsula Vostok I, lansată de pe cosmodromul Baikonur (actualmente în Kazahstan).

Zborul a durat 108 minute, Gagarin devenind primul om care ajungea pe orbita Pământului. La reintrarea în atmosferă au apărut probleme tehnice care i-au pus în pericol viața și l-au scuturat puternic, însă Gagarin a reușit să se parașuteze și să ajungă în siguranță la sol, nu departe de orașul Saratov.

La intrarea în atmosferă, Gagarin a văzut flăcări în jurul capsulei și a spus către cei de la sol: ”Am să ard. la revedere tovarăși!”. A reușit însă să ajungă cu bine, deși au fost și probleme cu parașuta.

După zborul istoric, Gagarin a făcut un tur al lumii, din Cuba până în SUA și Marea Britanie, conducerea URSS văzând în el un instrument excelent de propagandă și o dovadă că tehnologia sovietică este la superlativ.

Biografia lui Gagarin nu are însă doar lumini, ci și umbre: se spune că era alcoolic și că și-a înșelat nevasta cu care avea doi copii, însă a avut și curajul de a se certa cu puternicul Brejnev, după ce câțiva colegi cosmonauți au murit fiindcă au fost trimiși în spațiu cu o naveta despre care se știa că are multe probleme tehnice.

În plus, și moartea sa - într-un accident de avion în 1968 - este învăluită în mister fiindcă există și teorii care susțin că nu a fost o întâmplare, ci că el devenise incomod, iar influența sa - prea mare, astfel că trebuia înlăturat. Teorii mai realiste se refera la posibilitatea ca un alt avion să fi trecut prea aproape de aparatul în care se afla Gagarin, astfel încât avionul a intrat în vrie fără a mai putea fi redresat si s-a izbit de sol la 600 km/h.

Gagarin avea 27 de ani când a făcut zborul legendar și 34 de ani când a murit.

La 16 luni de la moartea lui Gagarin, SUA câștigau cursa spațială ”The Space Race” trimițând un om pe Lună.

URSS - O țară cu prea multe secrete sumbre

Oficial, Iuri Gagarin a murit în avion când a încercat să evite un balon meteo, dar, după 53 de ani, dispariția primului om care a ajuns în spațiu rămâne un secret de stat înconjurat de mister și nu ajută deloc faptul că subiectul este încă secret de stat și deci nu pot fi analizate documentele

Cosmonautul Alexei Leonov are o altă versiune, evocată după căderea URSS, în 1991.

Potrivit lui Leonov, membru al comisiei de anchetă din 1968, un avion Suhoi care nu ar fi trebuit să fie pe traiectoria MiG-ului lui Gagarin a trecut la mai puțin de 20 de metri de avionul său. Spărgând bariera sonică, pilotul provocat rotirea și prăbușirea avionului cosmonautului.

Cu două luni înainte de lansare, Iuri îi scria o scrisoare soției sale, Valentina, în care îi spunea că are încredere, dar o sfătuia să nu fie doborâtă de durere dacă se întâmplă ceva rău. Scrisoarea nu a ajuns la Valentina decât la 7 ani după ce Gagarin murise în accidentul de avion.

Motorul capsulei a funcționat bine și Gagarin a aterizat conform planului, dar din cauza unei scurgeri de combustibil viteza capsulei a fost mai mare și aceasta s-a rotit nebunește timp de 10 minute. Gagarin avea să declare după zbor că era să leșine din cauza acestor mișcări necontrolate și că au fost secunde când nu mai distingea nimic din instrumentele de bord.

Din 2011, 12 aprilie este oficial recunoscută de Naţiunile Unite ca Ziua internaţională a zborului omului în spaţiu.

Sovieticii trimiseseră satelitul Sputnik în 1957 și uimiseră America. S-a declanșat cursa spațială și în 1960 marea miză era de a trimite un om pe orbită și de a-l aduce cu bine înapoi. Sovieticii au vrut să facă asta primii, cu orice preț, deși au fost accidente în trecut, iar e explozie groaznică a unei rachete la Baikonur a făcut (probabil) 126 de morți în 1960.

Pe de altă parte, autoritățile din SUA nu erau dispuse să riște totul, știind că dacă un om ar muri în spațiu ar fi un dezastru de imagine. În URSS nu exista o grijă atât de atât de mare pentru viața cosmonauților, fiindcă cele mai multe informații nu ajungeau niciodată la publicul larg.

Un exemplu ține exact de explozia pomenită puțin mai sus. A rămas sub numele de ”catastrofa Nedelin”, după numele unui general important. O treaptă a unei rachete de test a explodat, iar numărul de victime a fost între 54 și 300. Nici acum nu s-a spus exact câți oameni au murit, iar publicul larg nu a aflat absolut nimic despre accident până după 1989.

Gagarin a aterizat în regiunea Saratov unde multe străzi îi poartă numele, dar și universități și aeroporturi. Engels se numește localitatea cea mai apropiată de punctul unde a aterizat Gagarin, iar acolo există și un monument.

Rusia nu a putut trimite oameni pe Lună și oficialii de la Moscova spun adesea că americanii nu prea vor să recunoască meritele sovieticilor din anii 50 și 60 în cursa spațială. Profilul Rusiei este altul când este vorba de spațiu: ei trimit în mod regulat astronauți de peste tot din lume, cu rachetele Soyuz, către Stația Spațială Internațională.

Rusia ar vrea să trimită oameni pe Lună, după 2030, dar rămâne de văzut dacă va avea puterea financiară să facă asta, mai ales că bugetul agenției lor spațiale este de câteva ori mai mic decât al NASA.

Rușii construiesc un cosmodrom nou în regiunea Amur, din Estul Îndepărtat, pentru a nu mai fi nevoiți să depindă de cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Lucrările nu s-au terminat însă și scandalurile de corupție abundă la noul ”Kosmodrom Vostochny”.