Micul elicopter al NASA, Ingenuity, a reușit joi un al doilea zbor mai riscant pe Marte, după ce a făcut istorie luni, devenind primul vehicul motorizat care a zburat pe o altă planetă, a spus agenția spațială americană, potrivit AFP.

IngenuityFoto: NASA

Acest zbor, care a durat 51,9 secunde față de 39,1 secunde luni, a avut „mai multe provocări noi” comparativ cu primul zbor, „în special o altitudine maximă mai mare, o durată mai mare și mișcări laterale”, a menționat NASA într-un comunicat de presă.

Ingenuity a decolat la 5:33 a.m. (9:33 a.m. GMT) și s-a ridicat la o înălțime de cinci metri, în timp ce se oprise la trei metri înălțime la zborul anterior și aeronava a făcut o mișcare laterală pentru prima dată, îndeplinind două teste ale NASA.

"Sună simplu, dar există atât de multe necunoscute despre cum să pilotezi un elicopter pe Marte. Pentru asta suntem aici, pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări", a explicat Havard Grip, unul dintre piloții săi la distanță.

Datele primite par să indice că acest al doilea zbor „a fost la înălțimea așteptărilor”, a declarat Bob Balaram, inginer șef al proiectului.

Sunt planificate mai multe zboruri, dar „durata de viață” a lui Ingenuity va fi „determinată de modul în care aterizează” de fiecare dată, a explicat MiMi Aung, șeful proiectului elicopterului, susținând că dorește „să împingă vehiculul la limitele sale”.

Experimentul cu Ingenuity se va opri orice se întâmplă după o lună, pentru a lăsa roverul Perseverance să se deplaseze și să se dedice sarcinii sale principale: căutarea urmelor vieții antice de pe planetă.

Dincolo de semnificația istorică, zborul acestui aparat de 1,8 kg poate schimba explorarea spațială pentru următoarele decenii. Ne putem imagina un viitor în care zeci de mici drone vor explora planeta Marte, iar în 2027 NASA va trimite un aparat special numit Dragonfly care să exploreze Titan, un satelit misterios și cețos al lui Saturn pe care ar putea exista viață.

Mici aeronave de acest tip ar putea explora peste 10-15 ani suprafața marțiană, cu viteze mai mari, de la înălțime și cu posbilitatea de a străbate zilnic chiar și câteva zeci de km, în timp ce roverele din prezent pot parcurge în medie câțiva km pe an.

Cea mai îndrăzneață misiune programată de NASA va începe în 2027 când va fi trimis către Titan, satelit al lui Saturn situat la peste 1,5 miliarde km de Terra, un elicopter special cu patru rotoare. Opt ani va face până acolo aparatul numit Dragonfly, iar misiunea ar trebui să dureze peste doi ani și jumătate. În pregătirea Dragonfly, NASA va învăța și câte ceva de la Ingenuity.