NASA a anunţat vineri că vizează luna februarie 2022 pentru lansarea Artemis 1, prima misiune din cadrul programului Agenţiei spaţiale americane de revenire pe Lună, informează AFP, preluată de Agerpres.

Misiunea ArtemisFoto: NASA

Misiunea, preconizată iniţial să aibă loc până la sfârşitul acestui an, va marca lansarea propriu-zisă a programului Artemis, care va permite Statelor Unite să trimită misiuni cu echipaj uman pe Lună, printre care şi prima femeie astronaut care ar ajunge pe suprafaţa selenară.

Acest prim zbor de test se va desfăşura fără astronauţi al bord: noua rachetă gigant a NASA, denumită SLS, va propulsa spre Lună capsula Orion, după care va reveni pe Terra.

''Fereastra de lansare din februarie se deschide pe 12, iar ultima oportunitate din februarie va fi pe 27'', a declarat cu prilejul unei conferinţe de presă Mike Sarafin, responsabilul misiunii.

Dacă va fi cazul, în special dacă racheta nu va fi gata în timp util, alte ferestre de lansare sunt preconizate pentru luna martie (din 12 până în 27) şi în aprilie (din 8 până în 23).

Racheta a fost asamblată complet miercuri, cu capsula Orion în vârf, la Centrul Spaţial Kennedy de la Cap Canaveral în Florida. Ansamblul are o înălţime de circa 100 de metri.

Revenirea pe solul selenar, programată pentru misiunea Artemis 3 a NASA

Artemis are mai multe obiective, a detaliat acesta: să demonstreze capacitatea capsulei Orion de a reveni de pe Lună, de a opera în spaţiul îndepărtat, unde ''temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât pe orbita terestră joasă'', precum şi recuperarea cu succes a rachetei.

Sunt prevăzute şi obiective suplimentare cum ar fi studierea efectului radiaţiilor pentru viitori astronauţi care vor ajunge pe Lună şi, nu în ultimul rând, realizarea unui selfie al capsulei cu Luna în plan îndepărtat.

Responsabilii NASA nu au dorit să precizeze vineri dacă urmează să fie revizuit şi calendarul misiunii Artemis 2.

Pentru moment, această a doua misiune este preconizată pentru 2023 şi va implica un echipaj cu doi astronauţi la bord, care nu vor aseleniza însă.

Abia odată cu Artemis 3 astronauţii vor păşi din nou pe solul selenar. Data preconizată iniţial pentru această misiune era 2024, un termen care, în contextul actual, pare imposibil de respectat.