NASA și SpaceX au amânat pentru miercuri decolarea rachetei care urma să trimită patru astronauți pe Stația Spațială Internațională pentru a evita „o furtună”, a anunțat sâmbătă agenția americană, relatează AFP.

Vedere prin cupola capsulei Crew DragonFoto: SpaceX

Echipajul acestei misiuni „Crew-3” urma să decoleze duminică la bordul capsulei Crew Dragon numită „Endurance”, atașată unei rachete Falcon 9, de la Centrul Spațial Kennedy din Florida.

Lansarea va avea loc miercuri, la 1:10 am, ora locală (5:10 GMT), iar „Crew-3 va sosi la stația spațială în aceeași seară, în jurul orei 23:00 (03:00 GMT joi)” a spus NASA.

Echipajul Crew-3 va petrece șase luni pe orbită și va efectua cercetări menite să faciliteze viitoarele explorări ale spațiului îndepărtat.