Cei patru astronauţi ai misiunii Crew-2, a doua misiune SpaceX cu echipaj uman, vor părăsi duminică Staţia Spaţială Internaţională şi vor ateriza luni în largul Florida, „nu mai devreme” de ora 12:14 GMT, după ce au petrecut mai mult de şase luni în spaţiu, a anunţat NASA, potrivit Agerpres.

Echipajul Crew-2 al SpaceX NASA Foto: ESA/NASA–T. Pesquet

Echipajul, format din francezul Thomas Pesquet, japonezul Akihiko Hoshide şi americanii Shane Kimbrough şi Megan McArthur, vor reveni pe Terra înainte de sosirea la bordul ISS a celor patru astronauţi ai misiunii Crew-3, a cărei lansare a fost de mai multe ori amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

„În timp ce ne pregătim să plecăm, există puţin un sentiment dulce-amărui”, a spus Thomas Pesquet, vineri, la o conferinţă de presă de la staţia spaţială. „S-ar putea să nu ne întoarcem niciodată să vedem ISS, şi este cu adevărat un loc magic”, a mai spus el.

După coborârea sa, capsula spaţială Dragon va fi recuperată din unul dintre posibilele puncte de sosire, în largul Florida, de o navă a SpaceX.

Crew-2 este a doua misiune cu echipaj uman realizată de compania SpaceX, condusă de Elon Musk, pentru NASA.