Fiica cea mare a primului astronaut american Alan Shepard a decolat la bordul rachetei comerciale de turism spațial Blue Origin a lui Jeff Bezos, sâmbătă, la 60 de ani după faimosul zbor suborbital NASA al defunctului ei tată, la începutul erei spațiale, relatează Reuters.

Lansarea rachetei Blue OriginFoto: Captura YouTube

Laura Shepard Churchley, în vârstă de 74 de ani, care era o școlăriță când tatăl ei a ajuns pentru prima dată în spațiu, a fost unul dintre cei șase pasageri din cabina navei spațiale New Shepard de la Blue Origin care a decolat din afara orașului Van Horn din vestul Texasului.

Capsula este proiectată să se înalțe la o altitudine de aproximativ 106 km înainte de a cădea înapoi pe Pământ.

Întregul zbor, de la decolare până la aterizare, era de așteptat să dureze puțin peste 10 minute, echipajul experimentând câteva minute de imponderabilitate chiar la vârful zborului suborbital.

Nava spațială în sine poartă numele lui Alan Shepard, care în 1961 a făcut istorie ca a doua persoană și primul american care a călătorit în spațiu - un zbor suborbital de 15 minute ca unul dintre astronauții „Mercury Seven” ai NASA. Un deceniu mai târziu, Shepard a pășit pe Lună în calitate de comandant al misiunii Apollo 14.

Alan Shepard a fost cel de-al cincilea dintre cei 12 oameni care au păşit până acum pe suprafaţa Lunii. Astronautul american a decedat în 1998.

Churchley a fost unul dintre cei doi pasageri de onoare, care nu au plătit și care au fost aleși de Blue Origin pentru zborul de sâmbătă. Celălalt este Michael Strahan, în vârstă de 50 de ani, fost fotbalist profesionist și co-prezentator al emisiunii „Good Morning America” de la televiziunea ABC.

De asemenea, la bordul acestui zbor au fost şi patru pasageri care au plătit călătoria: Dylan Taylor (Voyager Space, Commercial Spaceflight Federation), Evan Dick (Darwin Foundation şi Population Relief International Corp), Lane Bess (Bess Ventures and Advisory) şi fiul său, Cameron Bess.

Cele două zboruri precedente ale companiei Blue Origin i-au transportat în spaţiu, printre alţii, pe miliardarul Jeff Bezos, precum şi pe actorul William Shatner, interpretul căpitanului Kirk din celebrul serial ''Star Trek''.