Rusia se pregăteşte să desfăşoare teste asupra cosmonauţilor, imediat după ce aceştia se întorc din misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în cadrul unui program de cercetare cu obiectivul de a pregăti viitoare misiuni selenare şi planetare, transmite sâmbătă DPA, potrivit Agerpres.

Statia Spatiala InternationalaFoto: NASA/Roscosmos / Sciencephoto / Profimedia Images

Astfel, echipajele care se întorc de pe avanpostul orbital vor rămâne în locul aterizării pentru cel mult două zile, în scopul de a susţine aceste teste, conform directorului adjunct al Institutului pentru probleme biomedicale, citat de agenţia Interfax. Cosmonauţii vor rămâne într-un mediu special amenajat "ca şi când s-ar afla pe o altă planetă", conform acestuia.

De obicei, imediat după aterizările în locaţii izolate din Kazahstan, membrii echipajelor sunt întâmpinaţi de medici şi de alţi specialişti care verifică starea fizică a acestora şi modul în care organismul lor a făcut faţă perioadei de timp petrecută în imponderabilitate pe staţia spaţială.

Rusia doreşte să trimită cosmonauţi pe Lună, dar nu a anunţat un orizont temporar concret pentru o astfel de misiune. De asemenea, Rusia doreşte să construiască o staţie spaţială pe orbita Lunii până în anul 2040.