În 2022 sunt multe de văzut pe cer. Planetele se întâlnesc una cu alta, eclipsele au loc și pe deasupra casei noastre, Luna face să dispară stele planete, iar Marte se apropie de Pământ, scrie astronomul Adrian Șonka. În stilul său glumeț el vorbește despre stele căzătoare, despre eclipse și despre ce planete putem vedea seara și ce putem vedea dacă ne trezim dis - de - dimineață.

TelescopFoto: Galenbradford, Dreamstime.com

1 Niște stele căzătoare

Primul fenomen astronomic al anului vine în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, când se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei. Noi și planeta ne aflăm în drumul asteroidului (3200) Phaeton și ne întâlnim cu ce a lăsat el pe șosea. Nu mucuri de țigară și pahare de plastic, ci particule microscopice de praf, pe care le vom vedea cum intră în atmosferă. Le vedem doar dacă este senin și avem chef, după ora 2 dimineața, până înainte de răsăritul Soarelui.

2 Venus apare dimineața pe cer

Se mai întâmplă ceva în primele zile ale anului, Venus se mută de pe cerul de seară pe cel de dimineață. În primele 3-4 zile ale lui ianuarie încă o mai vedem pe Venus la apus, însă este din ce în ce mai aproape de Soare.

Timp de o săptămână planeta nu se va mai vedea, dar de pe 13-14 ianuarie apare dimineața. Va rămâne vizibilă dimineața aproape tot anul, așa că adio Luceafăr de seară în 2022.

3 Planete pe cerul de dimineață

Mergem repede până în luna martie, când se văd pe cer patru planete neprietenoase cu serviciul oamenilor.

Le avem pe Marte și Venus în aceeași zonă de cer, care se mișcă repede printre stele. Vor avea aceeași viteză aparentă, dar după 10 martie Venus prinde viteză și îl depășește pe Marte pe banda de urgență.

În drumul ei grăbit, Venus se întâlnește cu Saturn spre sfârșitul lunii, în diminețile când și secera foarte subțire a Lunii se află în zonă.

În același timp, pe tot parcursul lunii, Saturn este în zonă, iar Jupiter apare și el după 22 martie.

4 Marte este lângă Saturn

Mai ții mine, de acum câteva propoziții, că Marte se mișcă repede pe cer? Ei, în aprilie va ajunge lângă Saturn (doar pe cer, nu și în spațiu).

În diminețile de 3-7 aprilie, cele două planete se vor afla una lângă alta pe cer. Se vor vedea începând cu ora 5:30 dimineața, înspre răsărit, până pe la ora 7.

Dacă te uiți o vei vedea pe Venus prima oară, pentru că este mai strălucitoare. Privește în dreapta ei, nu foarte departe și le vei vedea și pe cele două.

Următoarea întâlnire a celor două planete se produce în aprilie 2024, așa că merită să te uiți.

5 Venus este lângă Jupiter

A venit și ziua de 1 mai, când poți vedea la grătar o apropiere dintre Venus și Jupiter, dacă faci grătarul la ora 5 dimineața.

Cele două planete se văd înspre răsărit, de la ora 5, până răsare Soarele, foarte aproape una de alta. De văzut neapărat, de pe malul mării, în timp ce privești amețit, obosit și înfrigurat „romanticul” răsărit de Soare care durează doar două minute.

6 Luna trece peste o stea

Pe 9 mai, pe la ora 22 și 20, Luna trece peste o stea strălucitoare din constelația Leo. Vei vedea cum steaua dispare și apare din spatele Lunii după vreo 30 de minute.

Se vede mai bine printr-un binoclu, sau chiar un telescop, dar merge și cu ochiul liber.

Nu este nevoie să știi care este steaua pentru a vedea acest frumos fenomen. Trebuie să știi doar care este Luna și să te uiți la ea în ziua și la ora potrivită.

7 Eclipsă de Lună

A venit rândul eclipsei de Lună care aproape a fost să fie.

Este 16 mai 2022, ora 5 dimineața, când începe o eclipsă de Lună.

Fii atent ce interesant este: la ora 4:31 începe eclipsa, dar nu se vede nimic frumos până la ora 5:28 când marginea de sus a Lunii începe să se întunece; apoi, după 20 de minute, Luna apune.

8 Trei planete pe cer

Din luna iulie și până la sfârșitul anului vom vedea trei planete toată noaptea. Cu plăcere!

Saturn răsare prima, apoi Jupiter și ultima este Marte. Cele trei se văd în constelații diferite

Marte este cel mai rapid, Jupiter, cel mai strălucitor, iar Saturn, cel mai… fără de nimic special.

9 Luna trece peste Uranus

Pe 14 septembrie 2022 avem ceva interesant și nu, nu este deschiderea școlilor.

În acea frumoasă noapte înnorată Luna va trece peste Uranus. Planeta dispare la ora 00:14 (15 septembrie) și apare o oră mai târziu.

Fenomenul se vede prin lunetă, telescop sau printr-un binoclu.

10 Eclipsă de Soare

Avem și o eclipsă de Soare, una parțială, pe 25 octombrie 2022. Începe pe la ora 12:20 și se termină pe la ora 15, deci se poate vedea de la serviciu.

Soarele o să fie acoperit de Lună în proporție de 45% în estul țării și de 34% în vest, deci avem o eclipsă civilizată, nu ca ”nesuferita” de eclipsă din 2021, cu acoperire de 0,1% a Soarelui.

Și mai e ceva. Eclipsa este parțială peste tot pe glob, așa că nu are rost să ne ofticăm.

11 Marte se apropie de Pământ

Marte se apropie de Pământ în decembrie, pe la 81 de milioane de kilometri.

Este bine. Planeta se va vedea sus pe cer și prin telescop va arăta grozav. Aparițiile astea frumoase se petrec la fiecare 2 ani și ceva, așa că dacă o ratați pe aceasta mai aveți de așteptat.

Dacă vreți să vedeți cât de mică se vede planeta atunci când este aproape, trebuie să folosiți un telescop sau să veniți la Observator.

Cu ochiul liber Marte se va vedea foarte ușor, fiind cel mai strălucitor obiect din constelația Taurus.

12 Luna trece peste Marte

În dimineața de 8 decembrie 2022 Luna trece peste Marte, dar orizontul le acoperă pe amândouă.

O să fie greu, dar frumos de observat. În dimineața de 8 decembrie, la ora 7, când se află foarte jos pe cer, Luna va trece peste Marte.

Cu ochiul liber se va vedea cum Marte pur și simplu dispare în spatele Lunii Pline, dar prin telescop se va vedea discul planetei, deci dispariția durează mai mult.

Și dacă tot vă plac disparițiile, cea mai spectaculoasă se produce la 50 de minute după prima, când orizontul le acoperă pe amândouă.