Dacă strălucirea Lunii a ascuns Lyridele din aprilie, observatorii de stele au o nouă oportunitate în această lună cu ploaia de meteori Eta Aquaride, ce va lumina cerul în noaptea de 4 spre 5 mai, conform predicțiilor American Meteor Society, relatează CNN.

Curentul de meteori Eta Aquaride, observat în SUAFoto: Flickr/ Andy Smith

Predicțiile privind vârful de activitate al Eta Aquaridelor variază însă, dar ploaia de meteori ar trebui să fie vizibilă în orele dinaintea zorilor atât pe 4, cât și pe 5 și 6 mai, potrivit EarthSky.

Eta Aquaridele, denumite astfel după constelaţia Aquarius (Vărsător), provin din resturile cometei Halley, o cometă foarte cunoscută care poate fi observată de pe Pământ la fiecare 76 de ani, conform NASA. Ultima dată când cometa a fost observată pe cerul nostru a fost în 1986 și nu va mai apărea din nou până în 2061.

Deși Eta Aquaridele sunt vizibile atât din emisfera nordică, cât și din cea sudică, acestea sunt cel mai bine observate în emisfera sudică, unde meteorii se vor ridica cel mai sus pe cerul nopții, potrivit NASA.

În emisfera nordică, meteorii vor apărea mai jos pe cer, ceea ce înseamnă că vor atinge razant orizontul Pământului, potrivit NASA.

Eta Aquaridele sunt cunoscute pentru viteza cu care se deplasează, ce poate atinge peste 238.000 km/h, conform NASA. Meteorii vor produce „trenuri” luminoase care rămân pe cer timp de câteva secunde după ce aceștia au străbătut văzduhul.

Curentul de meteori va rămâne activ până pe 27 mai, scrie CNN.