La o săptămână după ce Telescopul spațial James Webb, cel mai puternic construit vreodată, și-a dezvăluit primele imagini, este posibil să fi descoperit deja cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată, care a existat în urmă cu 13,5 miliarde de ani, potrivit AFP.

Telescopul spatial James WebbFoto: NASA

Denumită GLASS-z13, aceasta apare ca fiind la numai aproximativ 300 de milioane de ani după Big Bang, cu 100 de milioane de ani mai tânără decât recordul anterior, a declarat pentru AFP Rohan Naidu, de la Centrul de Astrofizică de la Harvard.

El este autorul principal al unui studiu care analizează datele de la primele observații James Webb, aflate în curs de desfășurare. Aceste date sunt puse online la dispoziția astronomilor din întreaga lume.

Una dintre principalele misiuni ale acestui telescop nou-nouț este de a observa primele galaxii formate după Big Bang-ul de acum 13,8 miliarde de ani.

Acest studiu nu a fost încă supus evaluării colegiale, dar a fost publicat ca "preprint", astfel încât să poată fi pus rapid la dispoziția comunității de experți. Acesta a fost trimis la o revistă științifică pentru a fi publicat în viitorul apropiat, a declarat Rohan Naidu.

Dar deja, mulți astronomi comentau cu entuziasm descoperirea pe rețelele de socializare.

"Recordurile în astronomie se cutremură deja", a scris pe Twitter Thomas Zurbuchen, administratorul asociat pentru știință al Nasa. "Da, am tendința de a aplauda doar știința revizuită de colegi. Dar acest lucru este foarte promițător", a spus el despre acest studiu.

O altă echipă de cercetare a ajuns la aceleași rezultate, potrivit lui Rohan Naidu, ceea ce "îi dă încredere".