​Cimpanzeii chiar au intrat în epoca de piatră ● Scufundarea orașelor de coastă a început, și e mai gravă decât s-a anticipat ● Au dispărut broaștele și s-au îmbolnăvit oamenii. Cauză și efect ● Americanii și rușii se dau împreună cu racheta

cimpanzeuFoto: Norma Cornes | Dreamstime.com

Cimpanzeii chiar au intrat în epoca de piatră

De ani buni s-a tot folosit sintagma asta, cum că anumite grupuri de cimpanzei au intrat în epoca de piatră, respectiv folosesc unelte de piatră. Ba chiar a fost documentat un astfel de grup de prin Senegal care a învățat să folosească sulițe de lemn ca să vâneze mamifere de mici dimensiuni. Oricum, ce descoperim noi acum nu e nou.

Odată cu apariția unei ramuri noi a arheologiei, adică a celei care se ocupă de istoria primatelor, s-a descoperit că un astfel de comportament are cel puțin 4.300 vechime. Cel mai probabil, a fost copiat de la vânătorii din vremea aia, și transmis cultural în comunitățile de primate.

Ei bine, gluma se îngroașă odată cu un studiu recent apărut în Royal Society Open Science, în care se arată că prin Coasta de Fildeș, cimpanzeii au dezvoltat deja abilitatea de a folosi unelte specializate, de tipuri diferite, pentru a sparge nuci diferite. Iar asta chiar nu mai e o exagerare a sintagmei „epoca de piatră”, că fix asta înseamnă specializare și evoluție culturală.

Practic, așa au început și stră-stră-stră-bunicii voștri evolutivi, adică australopitecii, atunci când s-au apucat să inventeze uneltele de piatră. Nu mai foloseau pietre brute ca să spargă nuci, , ca nurca sau cioara, ci au început să le selecteze în funcție de utilitate, apoi chiar să le cioplească. Fiți cu ochii pe ăștia, fiți vigilenți căci, în câteva milioane de ani, parcă vezi că ne dau la o parte și reconstruiesc lumea!

Scufundarea orașelor de coastă a început, și e mai gravă decât s-a anticipat

Am auzit toată lumea, nu mai e vreo noutate, că se topesc ghețarii la o rată alarmantă, că se inundă zonele costiere, încălzire globală, catastrofe climatice șamd. Problema este că, uite, deja se întâmplă. Adică marile așezări urbane din zonele de coastă încep să ia apă, și asta mult mai rapid decât anticipau climatologii. O confirmă un studiu publicat în Nature Sustainability de către specialiști de la NASA și de la Universitatea Tehnică Nanyang din Singapore.

Conform oamenilor ăstora, rapoartele anterioare arătau că nivelul mărilor și oceanelor crește cu 3,7 mm pe an. Ei, uite că nu e așa. În fostul Saigon, actualul Ho Și Min, cel mai mare oraș vietnamez, creșterea este de peste 16 mm/an. În alte zone ajunge la peste 20 mm/an. 48 de mari așezări urbane au fost studiate, și în 44 dintre ele rata creșterii nivelului oceanelor este mai mare decât se calculase inițial.

O să spuneți că 20 de mm de apă în plus pe an nu e vreo mare brânză. O iei cu un făraș și o arunci la chiuvetă. Case solved! Nu e chiar așa. Știți cum se traduce o creștere din asta? Cu apa ajungând la 2 kilometri în interiorul orașului Rio de Janeiro, până în anul 2030, ca un exemplu concludent. Hait că nu-i de bine!

Au dispărut broaștele și s-au îmbolnăvit oamenii. Cauză și efect

În aceeași notă pesimistă, că numai știri rele apar în ultima vreme, niște cercetători costaricani și panamezi ne spun într-un articol publicat în Environmental Research Letters că tocmai au descoperit un efect neașteptat al dispariției broaștelor de acolo. Probabil că ultima grijă a voastră e legată de broaște, mai ales când rușii se mobilizează lângă noi pentru un război de amploare, dar zicem să țineți un ochi și pe astea că nu știți cât de importante sunt.

Spre exemplu, încă de prin anii `80, oamenii ăia au descoperit că broaștele lor dispăreau în mod alarmant. Iar cazul nu era singular, se răspândise și în Asia. Peste 500 de specii afectate dramatic, vreo 90 dispărute de atunci și până azi, totul din cauza unui agent patogen extrem de virulent, botezat Batrachochytrium dendrobatidis. La scurtă vreme a fost semnalată și recrudescența cazurilor de malarie, că niciun rău nu vine singur.

Legătura o cam bănuiți. Fără amfibieni care să îi mai consume, numărul țânțarilor a crescut considerabil. A crescut numărul țânțarilor, au crescut și cazurile de malarie, de febră Denga, infectarea cu virusul Zika și multe altele asemenea. Să mai spuneți că vă descurcați voi și fără broaște! Totul are un rost pe lumea asta, iar prin viață mergeți și cu broaștele de lăbuță, fie că vă place sau nu.

Americanii și rușii se dau împreună cu racheta

Astronautul american Frank Rubio și cosmonauții Serghei Procopiev și Dmitri Petelin vor zbura împreună pe Stația Spațială Internațională, azi la ora 16:54. Zborul va fi efectuat cu o rachetă Soyuz, care va decola de la stația Baikonur, din Kazahastan. Este pentru prima dată după începerea războiului, când un astronaut american va zbura la bordul unei rachete Soyuz.

În contrapartidă, cosmonauta Anna Kikina va ajunge pe stația orbitală la începutul lunii octombrie, la bordul unei capsule Crew Dragon, a companiei SpaceX, cea condusă de miliardarul Elon Musk. Practic, astronauții și cosmonauții dau un semnal clar că se delimitează de ceea ce se întâmplă pe front, deși colaborarea spațială e una dintre cam ultimele ramuri în care cele două țări încă mai bat palma. Mă rog, înțelegerea fuseseră parafată înainte de război, e bine că nu au renunțat la ea, deși atât NASA cât și Roscomos au fost reținute în declarații privind zborurile.

Rușii spun, prin vocea lui Iuri Borisov, noul director general al agenției spațiale ruse, Roscosmos, că intenționează să părăsească Stația Spațială Internațională după anul 2024, scopul fiind să își construiască propria stație, după modelul chinezilor. Greu de crezut că vor reuși, având în vedere valul de sancțiuni economice din ultima vreme, dar și scandalurile recente de corupție din cadrul Roscosmos.

Sursa foto:Dreamstime.com