Un meteor neobişnuit de strălucitor a luminat cerul Norvegiei în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a putut fi văzut în mare parte din sudul ţării, relatează BBC și The Local, potrivit News.ro.

Explozia de lumina i-a speriat pe unii norvegieniFoto: Captura video

Mingea de foc, cauzată de arderea rocii spaţiale în atmosferă, i-a speriat pe norvegieni, care au început îngrijoraţi să sune la poliţie.

Institutul meteorologic norvegian a anunţat că este de vorba despre un fenomen obişnuit, o ploaie de metori anuală numită „Tauridele nordice”.

Fenomenul se explică prin faptul că Pământul trece adesea prin regiuni bogate în meteoroizi (resturi din corpuri cereşti).

Astfel, pentru câteva ore, în atmosferă vor intra mii şi mii de asemenea obiecte. Atunci avem aşa-numitele „ploi de stele”.

Cele mai importante asemenea momente se produc în aprilie, august, noiembrie şi decembrie. Când meteoroizii intră în atmosferă cu viteză enormă, aerul din jurul lor precum şi ei se aprind din cauza frecării cu aerul.

Aerul se încălzeşte la o temperatură de câteva mii de grade, iar ceea ce noi vedem ca o dâră luminoasă pe cer se numeşte meteor.

Destul de rar, meteoroidul nu arde complet în atmosferă şi o parte din el cade pe Pământ. Acesta este un meteorit, explică astro-urseanu.ro.

Un meteorit neobișnuit de mare a luminat cerul Norvegiei, fiind văzut inclusiv deasupra capitalei Oslo, și în luna iulie a anului trecut.