O rachetă SpaceX va decola miercuri, transportând o sondă lunară construită de japonezi, care ar putea deveni prima navă spațială privată și japoneză care va aseleniza pe Lună, potrivit AFP.

Luna, vazuta de telescopul HubbleFoto: NASA

Racheta Falcon 9 este programată să decoleze miercuri la ora 3:39 (08:39 GMT) de la Cape Canaveral, în Florida. O dată de rezervă este programată pentru joi, dacă va fi nevoie.

Până în prezent, doar Statele Unite, Rusia și China au reușit ducă roboți pe Lună, la aproximativ 400.000 km de Pământ.

Această misiune a companiei japoneze Ispace este prima dintr-un program numit Hakuto-R. Ea este programată să aselenizeze în jurul lunii aprilie 2023 pe partea vizibilă a Lunii, în craterul Atlas, potrivit unui comunicat al companiei.

Modulul de aterizare, care nu este proiectat pentru un echipaj uman, transportă un mic rover de 10 kilograme numit Rashid, construit de Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite sunt nou-venite în cursa spațială și au încercat să se impună în ultimii ani. Dacă va avea succes, aceasta va fi prima misiune lunară a unei țări arabe.

"Am realizat atât de multe în șase ani scurși, de când am început să conceptualizăm acest proiect în 2016", a declarat directorul general al Ispace, Takeshi Hakamada, într-un comunicat.

Proiectul Hakuto al companiei a fost unul dintre cei cinci finaliști ai competiției internaționale Google Lunar XPrize, care s-a încheiat fără câștigător după ce nicio companie nu a reușit să trimită un robot pe Lună până la data stabilită (2018). Dar unele proiecte nu au fost abandonate.

Un alt finalist, de la organizația israeliană SpaceIL, eșuase în aprilie 2019 în încercarea de a deveni prima misiune finanțată din fonduri private care reușește această performanță. Modul de aterizare pe Lună s-a prăbușit pe suprafață.

Ispace, care are doar aproximativ 200 de angajați, intenționează să înființeze „un serviciu de transport frecvent și la costuri reduse către Lună”.

Compania japoneză dorește, de asemenea, să contribuie la programul Artemis al NASA, a cărui primă misiune fără echipaj uman este în curs de desfășurare.