Acum 60 de ani sonda americană Mariner 2 făcea istorie: a ajuns la 34.000 de km de planeta Venus și a „cules” timp de 43 de minute date, cu cele șapte instrumente științifice. NASA a fost în legătură cu sonda până pe 3 ianuarie 1963, când Mariner 2 se afla la o distanță record de Terra: 86 milioane km.

Sonda Mariner 2Foto: NASA

Lansarea sondei Mariner 1 fusese un eșec, iar Mariner 2 a fost lansată pe 27 august 1962, a făcut trei luni și jumătate până la Venus și a efectuat un „Flyby” pe 14 decembrie.

Sonda, care cântărea 203 kg, a făcut observații despre norii din zona mediană a atmosferei venusiene, nori despre care se știe în prezent că sunt formați din acid sulfuric.

Venus - De ce este specială

Peste 40 de misiuni au pornit către Venus, începând cu o misiune sovietică din 1961. Sovieticii au fost perseverenți cu programul Venera, trimițând o mulțime de sonde către Venus între 1961 și 1985. NASA a trimis și ea mai multe misiuni.

Sovieticii au ales să se concentreze pe Venus fiindcă este cea mai apropiată planetă și misiunile erau mai ușoare și mai ales durau mai puțin decât dacă ar fi ales destinații mai îndepărtate. În Occident au fost mulți critici la adresa costisitoarelor programe spațiale sovietice, în timp ce în țară erau atâtea lipsuri. Pe de altă parte, pentru foarte mulți dintre cetățenii sovietici, programul spațial reprezenta o mândrie.

Distanța medie dintre Terra și Venus este de 40 milioane km, iar distanța maximă este de 261 milioane km. Distanța minimă este atinsă o dată la aproape 600 de zile și este de 38 milioane km.

Unii oameni de știință credeau în anii 50 că Venus este acoperită de junglă și de oceane, dar nu este așa: Venus este cea mai uscată planetă din Sistemul Solar.

Venus este cea mai apropiată planetă de Pământ și cea mai asemănătoare ca masă și structură cu acesta, astfel încât este considerată ca fiind sora sa. Are însă o particularitate: din pricina unui impact cu un asteroid sau o cometă, Venus se învârtește în jurul axei sale în sens invers față de restul planetelor din Sistemul Solar.

Deoarece atmosfera este densă, Soarele nu se vede niciodată de pe suprafața planetei, astfel încât, la prânz ai avea senzația că este seară, fiindcă lumina abia străpunge prin stratul gros de gaze.

S-a dovedit că Venus, numită astfel după zeița frumuseții și a iubirii, are o atmosferă densă, aproape opacă, alcătuită în principal din dioxid de carbon, și că are o presiune atmosferică de aproape o sută de ori mai mare decât cea de pe Pământ, la nivelul mării. Mai mult, temperatura de la suprafață se apropie de 500 de grade Celsius.

Astfel de condiții extreme pun probleme explorărilor spațiale, fiindcă orice am trimite pe Venus o să fie zdrobit, topit sau vaporizat în câteva clipe. Dacă vrem să culegem date despre suprafața acestui loc abandonat trebuie să trimitem acolo un obiect rezistent la căldură sau unul extrem de rapid.

Nu este deloc accidental faptul că Venus este un loc atât de fierbinte. Are un efect de seră păcătos, indus de dioxidul de carbon din atmosferă, care captează energia infraroșie. Așa că, deși învelișul de nori al planetei reflectă cea mai mare parte a luminii vizibile primită de la Soare, rocile și solul de la suprafață absorb puținul care traversează învelișul.