Mult timp oamenii au crezut că pe Lună se poate trăi, că acolo există păduri, mări și locuitori pe care unii cu multă imaginație i-au numit seleniți. Când primele sonde au ajuns la Lună, a fost clar că nimic nu poate trăi acolo și tot sondele au arătat că o față a Lunii ne este mereu ascunsă privirii. De ce stau lucrurile așa? Care sunt miturile despre această parte nevăzută a Lunii.
Fața nevăzută stimulează teoriile conspirației
De ce nu vedem toată suprafața Lunii de pe Terra? Luna prezintă întotdeauna aceeași față spre Pământ și asta înseamnă că o parte a Lunii rămâne întotdeauna ascunsă de ochii noștri. Dar ar fi o greșeală să numim acea față ca fiind „întunecată” („dark side of the moon”, după cum suna titlul unui celebru album Pink Floyd).
Această față ascunsă a Lunii, cu teren accidentat, a fost fotografiată pentru prima dată de o sondă spațială sovietică numită Luna 3 în 1959 și a fost văzută direct de oameni pentru prima oară în 1968, de către astronauții misiunii americanii Apollo 8.
Fața nevăzută a dat naștere unor teorii aberante ale conspirației: acolo ar avea bazele diverse soiuri de extratereștrii care stau acolo, știind că nu le putem repera prezența. Dacă oamenii ar încerca să aselenizeze acolo, naveta ar fi distrusă, spuneau cei cu foarte multă imaginație.
Voci și mai inventive spuneau că Armata SUA are baze militare pe fața ascunsă a Lunii, baze despre care, evident, nu vrea ca restul lumii să știe.
Teoriile conspirației nu au pornit din nimic: la 1959, US Air Force creionează proiectul Horizon, prin care se dorea amplasarea unei baze militare pe Lună și chiar detonarea unei bombe nucleare, pentru intimidarea URSS.
Programul a fost rapid abandonat, dar este pentru prima dată când s-a vorbit despre amplasarea unor module îngropate în regolitul lunar (praful foarte fin care acoperă suprafața Lunii) sau despre extragerea de oxigen din regolit, concepte folosite și astăzi în planurile pentru viitoarele avanposturi selenare.
O față diferită care i-a atras pe chinezi
Această față ascunsă este foarte diferită de cea care este vizibilă. Fața pe care o vedem este compusă din câmpii întinse formate din lavă răcită, numite „maria” (din latinescul pentru mări). Fața îndepărtată este plină de cratere, fiindcă a fost lovită de asteroizi.
O sondă chineză, Chang'e 4, a aselenizat acolo, în 2019.
A fost o lovitură de imagine pentru China, țară care a vrut să arate că programul său spațial a ajuns să fie unul de clasă mondială, reușita fiind una importantă din punct de vedere tehnic, dar și simbolic. Rover-ul Yutu 2 a trimis informații despre solul din acel crater, după ce a folosit un radar care făcea investigații ale solului.
Multe fotografii a trimis în ultimii ani și Lunar Reconnaissance Orbiter, de la NASA.
Luna s-a format acum 4,5 miliarde de ani, iar la început se învârtea foarte repede în jurul axei proprii, dar cu timpul, gravitația terestră a încetinit această rotație. Perioada de rotație a Lunii în jurul axei proprii a scăzut, ajungând egală cu cea de revoluție în jurul Pământului, adică aproximativ 27 de zile. Fenomenul se numește rotație sincronă și una dintre consecințe este că Luna își arată mereu aceeași față către Terra.
Pe fața ascunsă a Lunii nu este mereu noapte sau întuneric total. Precum pe fața vizibilă a Lunii, există și pe fața ascunsă a Lunii un ciclu lunar complet de zi și noapte, care durează aproximativ 29,5 zile.
Deși nu este întuneric absolut pe fața ascunsă a Lunii, aceasta este denumită adesea „partea întunecată a Lunii", pentru că este mai puțin cunoscută și mai puțin explorată decât fața vizibilă.
Dar de ce Luna prezintă întotdeauna aceeași față spre Pământ? O singură și aceeași față a Lunii este vizibilă de pe Terra, deoarece Luna posedă o perioadă sinodică egală cu perioada sa de revoluție (27,3 zile), fenomen denumit rotație sincronă. Partea complementară este, prin urmare, invizibilă de pe Terra, și nu se știa nimic despre ea până ce nu a fost fotografiată acum peste 60 de ani.
Rotația sincronă descrie rotația unui corp ceresc în jurul altuia, în care perioada de rotație a satelitului este egală cu perioada orbitală în jurul corpului față de care se rotește și, prin urmare, arată mereu aceeași emisferă către corpul față de care se rotește.
6
17
