​China a trimis cu succes un echipaj de trei oameni către noua sa stație spațială și spune că vrea să o extindă în anii ce vin și să o deschidă și pentru astronauți din alte țări. China vrea să trimită oameni pe Lună până în anul 2030.

Astronauti chineziFoto: stringer / AP / Profimedia

Misiunea Shenzhou-16 a fost lansată pe 30 mai, la ora locală 9.31, de la baza din Jiuquan, cu o rachetă Long March 2F. Unul dintre astronauți este cel mai experimentat chinez în spațiu, care a mai participat la patru misiuni. În premieră a fost trimis și un civil: un profesor care se va ocupa de experimentele științifice. Lansarea a fost „un succes total”, au spus chinezii.

Cei trei vor sta șase luni la bordul stației spațiale și echipa pe care o înlocuiesc va reveni în câteva zile pe Terra.

China vrea să trimită în mod regulat două misiuni spațiale cu echipaj uman în fiecare an, pentru a acumula rapid experiență în astfel de lansări. Misiunea Shenzhou-17, cu un alt echipaj uman la bord, va fi lansată în octombrie.

Stația spațială, în formă de T, va fi extinsă în viitor, spun chinezii, iar planul este ca acolo să fie primiți și astronauți străini, ca parte a unor programe de colaborare. China a fost exclusă din colaborarea cu Stația Spațială Internațională, acum peste un deceniu, după ce americanii au spus că „aripa” militară a Partidului Comunist ar avea acces la prea multe tehnologii „cheie”.

Probabil vor exista colaborări cu Rusia sau cu țările arabe (Arabia Saudită și Emiratele Arabe), dar nu s-a confirmat încă nimic.

Chinezii au început în primăvara lui 2021 asamblarea stației spațiale, iar în iulie și octombrie 2022 au trimis alte două module ale stației Tiangong, care ar trebui să funcționeze cel puțin 10 ani.

Cele trei module ale stației sunt Tianhe (cel în care locuiesc astronauții), Mengtian (laboratorul) și Wentian (esențial pentru activitățile extravehiculare). Stația este cam de dimensiunile fostei stații sovietice Mir, deci mult mai mică decât SSI.

China a trimis primul om în spațiu în 2003, la peste patru decenii după URSS și SUA, dar țara asiatică vrea să recupereze rapid și ar vrea ca primul chinez să pună piciorul pe Lună, până în 2030.

Sursa AFP