​Aurorele boreale din ultimele zile, care au fost vizibile la latitudini mult mai joase decât în mod normal, nu sunt altceva decât efectele celei mai mari furtuni geomagnetice din ultimele două decenii, anunță mai mulți fizicieni citați de revista Nature. Însă lucrurile sunt departe de a se fi terminat, adaugă aceștia.

furtună solarăFoto: VICTOR DE SCHWANBERG / Sciencephoto / Profimedia

Mai multe ejecții de masă coronală s-au îndreptat spre Terra, cea mai puternică dintre acestea fiind clasificată la o intensitate de X8,7 (în condițiile în care scala X a intensității erupțiilor solare reprezintă cea mai intensă manifestare a acestora), au subliniat și specialiștii NASA.

Conform Adminsitrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA (NOAA), cauza o reprezintă un grup de pete solare din regiunea 3664, situată la sud de ecuatorul solar. Cel puțin șapte ejecții de masă coronală au fost înregistrate în această regiune, începând cu data de 8 mai, intensitatea acestora având valori cuprinse între X1,2 și X8,7 pe scala amintită.

Fenomenul a fost descris ca o „super furtună magnetică”, una deosebit de rară, iar de aici și aurorele boreale observate la latitudini mai joase decât în mod normal. Practic, atunci când ejecțiile de masă coronală ating câmpul magnetic al Terrei, elementele chimice de tipul oxigenului sau azotului se ionizează și dau naștere aurorelor care, în mod uzual, sunt observabile doar în proximitatea zonelor polare.

Lucrurile nu se opresc însă aici, avertizează cercetătorii de la NOAA. Vor urma și alte ejecții de masă coronală însă, în perioada imediat următoare, Terra nu va fi în bătaia acestora, atâta vreme cât erupțiile vor avea loc într-o regiune a Soarelui care acum nu mai este orientată spre planeta noastră.

De fapt, o astfel de ejecție este așteptată să lovească planeta Marte în următoarele zile. Un fenomen pe care sonda MAVEN a celor de la NASA, care orbitează în jurul Planetei Roșii, îl va ține sub observație.

Specialiștii NASA și cei de NOAA, dar și de la alte centre de cercetare, sunt de părere că vor mai urma și alte furtuni solare, iar Terra va fi în bătaia unora dintre ele. Vârful de activitate al actualului ciclu solar (unul care se repetă la fiecare 11 ani) este așteptat undeva la jumătatea acestui an. Iar cele mai puternice furtuni geomagnetice se petrec, cu precădere, după această perioadă de maximum solar.

Când se va întâmpla asta? Practic, se poate întâmpla oricând, a afirmat Shawn Dahl, specialist în cadrul Centrului American de Prognoză Meteo-Spațială (SWPC). În plus, a adăugat cercetătorul american, pe măsură ce ciclul solar progresează, petele solare tind să apară mai aproape de ecuatorul Soarelui, crescând șansele ca ejecții de masă coronală să se îndrepte direct spre Pământ, mai degrabă decât spre spațiu.

Nu există însă motive de îngrijorare, au ținut să sublinieze oamenii de știință. Efectele pot apărea la rețelele de înaltă tensiune și la sistemele GPS, însă nu vor afecta locuințele particulare. În cazul fenomenelor din ultimele zile, echipamentele electrice au trecut cu bine peste acest test. Doar rețeaua de sateliți Starlink, a celor de la SpaceX, a anunțat dereglări temporare ale calității semnalului, însă fără efecte negative majore.

De asemenea, NASA a ținut să adauge că nu există niciun fel de pericol pentru astronauții și cosmonauții prezenți pe Stația Spațială Internațională. De altfel, nici pe Stația Spațială Tiangong, a Administrației Spațiale din China, acolo unde în prezent se află trei taikonauți, nu au fost luate măsuri suplimentate de protecție.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro