Premiul Nobel pentru Fizică din 2021 a fost câștigat de Klaus Hasselmann, Syukuro Manabe și Giorgio Parisi / Jumătate din premiu a fost acordat pentru modelarea schimbărilor climatice

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 5 octombrie 2021, 12:54 Science - Stiinte fundamentale


Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann si Giorgio Parisi
Foto: NobelPrize.org
Premiul Nobel pentru Fizică a fost câștigat în 2021 de către Klaus Hasselmann, Syukuro Manabe și Giorgio Parisi pentru „contribuțiile lor revoluționare la înțelegerea noastră asupra sistemelor fizice complexe”.

Lui Syukuro Manabe și Klaus Hasselmann le-a fost decernat împreună jumătate din premiu pentru „modelarea fizică a climei Pământului, cuantificând variabilitatea și prezicând cu acuratețe încălzirea globală”.

Giorgio Parisi a primit jumătate din premiu pentru „descoperirea interacțiunilor de dezordine și fluctuații în sistemele fizice, de la scară atomică la cea planetară”.

„Sistemele complexe sunt caracterizate de stări aleatorii și dezordine și sunt dificil de înțeles”, a afirmat într-un comunicat Academia Regală Suedeză de Științe, cea care decernează anual premiile Nobel.

„Premiul [pentru Fizică] din acest an recunoaște noi metode pentru descrierea și prezicerea comportamentului pe termen lung a acestora”, adaugă comunicatul.

Manabe, născut în 1931 la Tokyo, deține cetățenia Statelor Unite. Parisi este italian iar Hasselmann german.

Syukuro Manabe este profesor la Princeton University, SUA, Klaus Hasselmann - la Max Planck Institute for Meteorology, Hamburg, Germania, şi Giorgio Parisi - la Sapienza University din Roma, Italia.

Premiul Nobel pentru Fizică este al doilea decernat anul acesta, luni fiind anunțat că David Julius și Aardem Patapoutian au câștigat Premiul Nobel pentru Medicină.

În următoarele zile vor fi anunțați și câștigătorii premiului pentru chimie, literatură, pace și economie.

În 2020 laureații Premiului Nobel pentru Fizică au fost Roger Penrose (UK), Reinhard Genzel (Germania) și Andrea Ghez (SUA), pentru studiile privind găurile negre.

Premiul pentru fizică este considerat unul dintre cele mai prestigioase premii Nobel, fiind câștigat în trecut de oameni de știință renumiți ca Niels Bohr, Max Planck, Albert Einstein, Richard Feynman sau echipa soț-soție Pierre și Marie Curie.

Fizica a fost primul domeniu menţionat de Alfred Nobel în testamentul lui din 1895. La finalul secolului XIX, mulţi considerau fizica ca cea mai importantă dintre ştiinţe şi, probabil, Nobel a văzut-o la fel. Propriile lui cercetări au fost strâns legate de fizică.

Între anii 1901 şi 2019 au fost acordate 113 premii Nobel pentru Fizică. Din total, 47 au fost acordate câte unui cercetător. Trei femei se regăseau până anul acesta în lista laureaţilor: Marie Curie (1903), Maria Goeppert-Mayer (1963) şi Donna Strickland (2018).

Albert Einstein a fost recompensat în 1921.

John Bardeen este singurul om de ştiinţă care a primit Nobelul pentru Fizică de două ori. Cel mai tânăr laureate a fost Lawrence Bragg, în vârstă de 25 de ani - el a fost recompensat în 1915 împreună cu tatăl său. Cel mai vârstnic a fost Arthur Ashkin (96 de ani), laureat în 2018.




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5910 vizualizari

  • -3 (13 voturi)    
    Nobel, corupt de democratii progresisti (Marţi, 5 octombrie 2021, 13:17)

    numaiamnume [utilizator]

    Nobel se dadea pentru descoperiri! Nu pentru modelari si propaganda. Dar no, omul a murit, democratii americani l-au capusat prin reteaua lor internationala.
    • +2 (6 voturi)    
      Premiile Nobel nu se dau pentru descoperiri (Marţi, 5 octombrie 2021, 14:32)

      trotuar [utilizator] i-a raspuns lui numaiamnume

      ci pentru cei care au avut cele mai bune rezultate în beneficiul omenirii.

      Einstein a primit Nobelul nu pentru teoria relativității ci pentru munca lui în fizica teoretică și crearea unei legi care explică/cuantizează fenomenele fotoelectrice. Cu alte cuvinte el nu a descoperit fenomenele fotoelectrice ci a creat un model matematic de înțelegere a lor.
      • +1 (1 vot)    
        Corect (Marţi, 5 octombrie 2021, 18:58)

        Mihail. [utilizator] i-a raspuns lui trotuar

        Sa ne amintim cata fericire a adus in lume dinamita inventata de Alfred Nobel.
    • -1 (5 voturi)    
      Sosoc mic... (Marţi, 5 octombrie 2021, 14:53)

      kmcd [utilizator] i-a raspuns lui numaiamnume

      Iar nu ti-ai luat pastilele?
  • -1 (3 voturi)    
    Premiul (Miercuri, 6 octombrie 2021, 5:57)

    gigilu [utilizator]

    Nobel a ajuns un fel de Eurovision; un spectacol cu final asteptat la care nu se uita nimeni in care ei isi dau premii lor.
  • 0 (0 voturi)    
    Premiul Nobel (Miercuri, 6 octombrie 2021, 12:33)

    emilclick [utilizator]

    Placut articolul si stimulativ. Te face sa-ti doresti sa te informezi mai mult.
    Curioasa insa metoda de prezentare a fetelor castigatorilor. Parca ar fi de la procesul unor criminali sau mafioti. Acolo se justifica tehnica intrucat nu este permisa luarea de imagini foto sau video din sala de judecata. Aici insa imi scapa logica.
  • 0 (2 voturi)    
    De ce Incalzirea Globala? (Miercuri, 6 octombrie 2021, 17:11)

    AdevarSpun [utilizator]

    Da, e clar ca politicul a acaparat si premiile Nobel.
    Daca nu ar fi specificat "prezicând cu acuratețe încălzirea globală", nu cred ca ar fi luat premiul.
    Plus ca "modelarea" asta suna destul de aburitor,
    Chiar asta sa fie cea mai mare realizare a anului in Fizica?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by