De la Pământul care se învârte mereu în jurul Soarelui, la Muntele Everest ca fiind cel mai înalt de pe planeta noastră, la cele 7 culori ale curcubeului sau gravitația zero din spațiu, multe dintre lucrurile pe care le credem adevăruri absolute sunt ceva mai nuanțate sau suprasimplificări false.
Câteva dintre ele:
Pământul se învârte în jurul Soarelui
Acesta e unul care a revenit recent în atenția opiniei publice după ce un sondaj publicat luna trecută a arătat că 35% dintre ruși cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. Deși e extrem de improbabil ca respondenții să fi făcut o astfel de diferențiere, strict vorbind, Pământul se învârte în jurul centrului de greutate al sistemului solar, pentru care cercetătorii folosesc denumirea mai științifică de „baricentru”.
Acesta este punctul de echilibru în jurul căruia masa totală a fiecărui obiect din sistemul solar este egal distribuită iar, dată fiind mișcarea constantă a planetelor, punctul este mereu altundeva. Însă fiindcă masa Soarelui reprezintă peste 99% din cea totală a sistemului solar, baricentrul acestuia se află în apropierea suprafeței stelei noastre și câteodată chiar în interiorul Soarelui.
Dar atunci când baricentrul se află în afara Soarelui, planeta noastră, la fel ca toate celelalte obiecte din sistemul solar, orbitează în jurul unui punct gol din spațiu.
FOTO: Pixabay
Cimpoaiele sunt scoțiene
Nu, nu sunt. Deși de secole ele sunt asociate cu Scoția, originea lor se află probabil mult mai către Est. Referințe din Antichitate la cimpoaie au fost găsite atât în Turcia, cât și în Egipt. Reliefuri hitite datate la 1.000 î.e.n., ceva după căderea imperiului lor, au fost descoperite în Anatolia și par să arate cimpoaie. Totuși, nu toți arheologii sunt convinși de asta.
O referință ceva mai substanțială față de folosirea unor cimpoaie făcute din piele de câine și oase în Egiptul antic a fost documentată în secolul V î.e.n. de dramaturgul grec Aristofan în comedia sa „Acharnienii”. Însă primul entuziast notabil al cimpoaielor a fost împăratul roman Nero, care a și pus să fie bătută o monedă în care este prezentat cântând la instrument.
Acesta credea că îi inspiră pe soldații săi înainte de bătălii dacă le cântă la cimpoi, doar una dintre numeroasele sale excentricități care în cele din urmă i-au dus decădarea deloc glorioasă.
Mai multe teorii încearcă să explice cum au ajuns cimpoaiele de fapt în Scoția din locul în care au fost create pentru prima dată, cea mai populară (și plauzibilă) fiind că acestea au fost duse de trupele romane în Insulele Britanice când le-au cucerit.
FOTO: Caledonian Sleeper
Muntele Everest este cel mai înalt de pe Pământ
Cu o înălțime de 8.850 de metri (plus/minus doi metri) de la bază la vârf, Muntele Everest este în general considerat cel mai înalt de pe Pământ. Dar asta depinde ce înțelegi prin „înalt”. Dacă, de exemplu, te gândești la el ca fiind „cel mai apropiat de Lună”, atunci onoarea revine Muntelui Chimborazo din Ecuador.
Chestia e că Pământul nu este o sferă rotundă, el este „bombat” la mijloc. De la bază la vârf, Chimborazo are 6.263 de metri. Dar el se află pe o „umflătură” mai mare a planetei noastre decât Muntele Everest, însemnând că se ridică la o înălțime de 10.920 de metri față de centrul Pământului.
Iar dacă definești „cel mai înalt” drept cel mai înalt munte de la bază la vârf, atunci premiul merge la Mauna Kea din Hawaii: acesta măsoară în jur de 10.000 de metri de la baza sa din Oceanul Pacific la vârf. Măsurătoarea nu este una 100% precisă însă e oricum considerabil mai înalt decât Everest.
FOTO: Zeljkokcanmore, Dreamstime.com
Gravitația 0 din spațiu
Știm cu toții imaginile cu astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale plutind de colo colo așa că este ușor să credem că în spațiu nu există gravitație. Însă gravitația există peste tot în univers - fără ea majoritatea structurilor cosmice s-ar destrăma.
Motivul pentru care astronauții de la bordul ISS par în gravitație zero este fiindcă atât stația spațială cât și ei sunt într-o stare continuă de cădere liberă înspre Pământ. Deoarece obiectele cad cu aceeași viteză indiferent de masă, stația spațială și astronauții cad împreună, creând iluzia gravitației zero.
Din fericire, chiar dacă ei sunt într-o stare de cădere liberă continuă, nici pionierii spațiului nici stația pe care o folosesc nu se prăbușesc pe Pământ deoarece ISS se deplasează în jurul planetei noastre cu o viteză de 27.600 de kilometri pe oră, suficient pentru a rămâne pe orbită mulțumită forței centrifuge.
FOTO: Flickr
Curcubeul are șapte culori
ROGVAIV este o minciună care datează încă de la Sir Isaac Newton și convingerile sale mai puțin științifice. Totuși, spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi, Newton credea că lumina albă clară era alcătuită din întreg spectrul de culori. În mod faimos, el a demonstrat asta în anii 1660 printr-o serie de experimente făcute cu o prismă pe care a folosit-o pentru refractarea luminii solare.
Inițial, omul de știință britanic a văzut doar 5 culori. Însă el credea în teoria matematicianului grec Pitagora privind un univers armonios în care numărul 7 este unul magic care lega tot felul de fenomene naturale, de la corpurile cerești (grecii din Antichitate cunoșteau 7 - Soarele, Luna și 5 planete), la gama muzicală.
Prin urmare, când Newton a publicat discul său al culorilor în 1704 el a adăugat oranj și indigo la culorile pe care le identificase deja. Astea fiind spuse, ceea ce noi numim culori sunt de fapt percepții ale minții noastre. Spectrul luminii este o distribuție continuă - și prin urmare un număr infinit - de culori, cele pe care noi le percepem depinzând de cât de mult văd fotoreceptorii din ochii noștri roșu, verde și albastru atunci când sunt stimulați.
Așadar, culorile unui curcubeu pot fi diferite de la persoană la persoană, cum probabil ai observat și tu când te uitai la unul alături de altcineva și ați început să vă contraziceți despre câte culori are.
FOTO: HotNews.ro.
Sursă: SciTechDaily.
3
30
