Cea mai mica vertebrata de pe planeta, cunoscuta pana in prezent, este o broscuta ce masoara in medie 7,7 milimetri, potrivit AFP. Cercetatorii americani au anuntat miercuri ca animalul a fost descoperit in insula Noua Guinee.

Broasca Paedophryne amauensisFoto: PLoS ONE

Broscuta, denumita Paedophryne amauensis, apartine unei specii necunoscute pana acum. Pana la descoperirea broscutei, cel mai mic vertebrat din lume era considerat pestele indonezian Paedocypris progenetica, a carui marime medie depaseste cu putin 8 milimetri.

Descoperire a fost facuta de o echipa de cercetatori americani condusa de Chris Austin, profesor de biologie si specialist in herpetologie (ramura a zoologiei care studiaza reptilele si amfibienii) la Muzeul de Istorie Naturala din Louisiana, in timpul unei expeditii de trei luni, din 2009, in Noua Guinee.

"Nu a fost usor sa descoperim aceasta broasca, din cauza marimii ei reduse si a faptului ca masculul emite un tipat ca de insecta in perioada de imperechere", a declarat Chris Austin, coordonatorul acestui studiului care a fost publicat in revista americana PLoS ONE (Public Library of Science) din 11 ianuarie.

"Dar aceasta descoperire este una formidabila", a declarat Austin, adaugand ca "Noua Guinee este un centru al biodiversitatii si tot ceea ce am descoperit ne-a ajutat sa aprofundam cunoasterea noastra generala despre cum este generata si mentinuta biodiversitatea."

Daca broscuta nou-descoperita este cea mai mica vertebrata cunoscuta pana in prezent, balena albastra, cu o marime medie de 25 de metri, este cel mai mare animal din cele 60.000 de specii de vertebrate cunoscute.

Unii biologi au crezut pentru multa vreme ca extremele in ceea ce priveste marimea vertebratelor sunt specifice speciilor acvatice, intrucat apa parea a fi un mediu propice pentru aparitia unor dimensiuni foarte mici sau foarte mari.

Aceasta ipoteza este insa contestata de descoperirea broastelor de dimensiuni foarte mici, care traieste pe uscat.

"In acest moment, nu credem ca aceste creaturi sunt ciudatenii biologice ci ca reprezinta o familie nedocumentata anterior - ocupa un habitat de nisa in care nu traiesc alte vertebrate", a declarat Austin.

Cercetarea a fost finantata de asociatia americana National Science Foundation.