Examenul esantioanelor de substante medicinale traditionale chinezesti a relevat existenta unor substante potential toxice, alergeni si chiar urme de animale pe cale de disparitie, potrivit unui studiu publicat joi in Statele Unite si citat de AFP.

"Medicina traditionala chinezeasca are o lunga traditie culturala dar astazi utilizatorii sai trebuie sa fie constienti de problemele legale si de sanatate existente, inainte de a o adopta", a spus dr. Michael Bunce, de la Universitatea din Australia, principalul autor al acestui studiu.

Cele 15 esantioane de substante medicale traditionale chinezesti supuse analizelor au fost confiscate de vamesii australieni sub forma de pudra, comprimate, geluri si preparate pentru infuzii.

"In total am gasit 68 de familii de plante diferite in aceste tratamente, care sunt amestecuri complexe", precizeaza dr Bunce, al carui studiu este publicat in revista stiintifica americana PLoS Genetics.

"Unele din aceste preparate medicale contineau plante apartinand speciilor Ephedra si Asarum", mici arbusti si plante de ornament, a adaugat el.

Aceste plante contin substante chimice care pot fi toxice daca sunt dozate incorect. Or, noteaza cercetatorul, nicio concentratie nu figureaza pe etichete.

"Am descoperit, de asemenea, urme de animale a caror comercializare este supusa restrictiilor deoarece sunt clasate ca specii vulnerabile, in pericol de extinctie sau grav amenintate, precum ursul negru asiatic si antilopa saïga", a precizat acesta.

Inainte de punerea la punct a tehnicii de segmentare a ADN-ului, stabilirea originii biologice a ingredientelor continute in produsele medicinei traditionale chinezesti era foarte dificila, a mentionat doctorul Bunce.

Faptul ca aceste substante sunt transformate in geluri si pudra face si mai dificila identificarea lor, a explicat acesta.

Dar aceste procese de transformare nu altereaza semnatura genetica a substantelor, a concluzionat el.