Maslinii din Gradina Ghetsimani, aflata in Ierusalim, pe care crestinii o venereaza ca locul unde Iisus Hristos s-a rugat inainte sa fie crucificat, sunt unii dintre cei mai batrani din lume, stabilindu-se ca au cel putin 900 de ani, potrivit unui studiu prezentat la Roma, noteaza Reuters.

Rezultatele testelor nu au putut stabili daca acesti copaci nodurosi din Gradina Ghetsimani ar putea fi aceeasi care i-ar fi oferit adapost lui Iisus cand se ruga, asa cum se spune in Biblie, pentru ca maslinii pot creste din nou din aceleasi radacini, dupa ce au fost taiati, au precizat cercetatorii.

"Nu putem respinge complet posibilitatea ca a existat o incercare a ii reintineri cand nu au mai fost productivi si au inceput sa se usuce," a spus cercetatorul-sef, profesorul Antonio Cimato, la prezentarea rezultatelor in Roma. "Dar permiteti-mi: in literatura stiintifica nu apar plante cu o varsta mai mare decat maslinii nostri. Maslinii nostri sunt printre cei mai batrani copaci din lume".

Datarea cu carbon a aratat ca mostrele luate de la cele mai vechi parti din trunchiurile a trei dintre cei opt maslini sunt din anii 1092, 1166 si 1198. Ceilalti cinci copaci din Gradina Ghetsimani - care in limba aramaica, vorbita de Iisus, insemna "presa de ulei" - nu au putut fi testati pentru ca sunt atat de de nodurosi incat trunchiurile au deveni gaunoase, ramanand numai ce a crescut nou.

Studiul a fost realizat de Consiliul national de cercetare de la Institutul de Copaci si Cherestea din Italia si academicieni de la cinci universitati din Italia.

Pierbattista Pizzaballa, custode al Pamantului Sfant, din partea Ordinului Franciscan - care se ocupa cu administrarea zonei -, spune ca aceste noi descoperiri demonstreaza o incercare de a transmite o mostenire pretioasa viitoarelor generatii.

"Intrebarea nu este daca acestia sunt chiar copacii care l-au adapostit pe Iisus, ci daca acela este locul la care se face referire in evanghelii. Si acesta este cu siguranta locul, nu mai este nicio indoiala", spune Pizzaballa.