Cainii sunt extrem de dotati in ceea ce priveste detectarea cancerului pulmonar prin mirosul lor extraordinar, arata un studiu pilot realizat in Austria si publicat miercuri, oferind astfel o potentiala speranta de detectare precoce a acestei boli, scrie AFP.

"Cainii nu au nicio o problema in identificarea pacientilor atinsi de tumori" canceroase, subliniaza Peter Errhalt, seful departamentului de pneumologie al spitalului din Krems (nord-estul Austriei) si unul dintre autorii studiului.

In cursul acestor teste, cainii au mirosit 120 de esantioane de respiratie provenind de la pacienti sau de la persoane sanatoase, reusind sa-i identifice cu o rata de reusita de 70% pe cei afectati de cancer la plamani.

Rezultatul este atat de incurajator incat va fi lansat un studiu mai amplu, asupra a 1.200 de esantioane de respiratie si prevazut a dura doi ani, a precizat Errhalt, intr-o conferinta de presa.

Aceste rezultate sunt in concordanta cu teste realizate in trecut in Statele Unite sau in Germania.

Obiectivul pe termen lung este identificarea mirosurilor pe care cainii le detecteaza, explica Michael Müller, de la spitalul Otto Wagner din Viena, care a colaborat la studiu.

Aceasta ar putea permite oamenilor de stiinta sa realizeze in viitor un fel de "nas electronic" care va ajuta la diagnosticarea cancerelor de plaman la un stadiu precoce, marind astfel sansele de supravietuire a pacientilor, subliniaza el.