Primele doua cazuri din lume de tuberculoza transmisa de la pisica la om au fost confirmate in aceasta saptamana de serviciile publice de sanatate britanice (PHE), scrie AFP.

"Sunt primele doua cazuri mondiale de transmitere a tuberculozei de la pisica la om, din cate stim pana acum", a declarat vineri PHE.

Descoperirea a fost facuta in urma unui studiu realizat anul trecut asupra a "noua pisici domestice purtatoare de Mycobacterium bovis in Berkshire (estul Angliei) si in Hampshire (sudul Angliei)" de catre cercetatorii agentiei veterinare specializate in sanatatea animalelor (AHVLA), a subliniat PHE.

"Aceste pisici s-au infectat probabil dupa ce au fost muscate de bursuci sau de rozatoare", au precizat oamenii de stiinta.

"Cele doua persoane infectate reactioneaza bine la tratament", au adaugat acestia.

Potrivit PHE, cei doi proprietari de pisici au contractat tuberculoza dar "nu au dezvoltat-o".

"Le-am recomandat sa isi avertizeze familiile si apropiatii pentru a fi examinati si a primi ajutorul serviciului public de sanatate.

Transmiterea tuberculozei de pisici la oameni s-a produs probabil "respirand bacteriile transmise de aceste feline", a adaugat PHE.

Tuberculoza afecteaza in principal plamanii dar poate afecta toate partile corpului, inclusiv oasele sau sistemul nervos.

In 2012, in Marea Britanie au fost inregistrate 8.751 cazuri de tuberculoza.