Un studiu desfasurat pe o durata de sase ani care si-a propus sa vada ce efecte are vaccinarea asupra dezvoltarii neurologice si comportamentului social al puilor unei specii de macaci, finantat partial de grupul anti-vaccinare si pentru persoanele cu autism SafeMinds, a concluzionat ca nu exista dovezi care sa cnfirme existenta unei astfel de legaturi, relateaza IFL Science.

Grupul a reactionat dupa aflarea rezultatelor, printr-o declaratie de presa, aratand ca sunt “ingrijorati despre schimbarile in protocolul studiului si analize, ceea ce ar fi putut duce la aparitia unor rezultate contradictorii”.

Contradictiile despre care se vorbeste in comunicat rezulta din faptul ca rezultatele preliminare, de la un studiu restrans, ar fi sustinut aceasta legatura, insa ele nu au fost confirmate de studiul extins.

Studiul a fost publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences, si a implicat 79 de pui de maimuta.