O inmultire exploziva a algelor, care s-a petrecut brusc in urma cu 650 de milioane de ani, a fost catalizatorul aparitiei pe Pamant a primelor animale, conform rezultatelor unui studiu realizat recent de o echipa de cercetatori din Australia, informeaza joi agentia Xinhua.

Profesorul asociat Jochen Brocks de la Universitatea Nationala din Australia (ANU) a explicat intr-un comunicat dat publicitatii joi ca echipa sa a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a analizat continutul unor roci sedimentare stravechi pe care le-a ''zdrobit'' transformandu-le intr-o pulbere fina.

Potrivit lui Brocks, oamenii de stiinta au reusit astfel sa antedateze urme de organisme pana in urma cu 650 de milioane de ani. ''Am zdrobit aceste roci in pulbere si am extras din ele molecule de organisme stravechi'', a aratat cercetatorul, potrivit Agerpres.