Un bărbat care a suferit o resuscitare cardiopulmonară a prezentat semne de conștientă, timp de 90 de minute, doar până când echipa medicală a oprit procedura de susținere a vieții, potrivit unui nou raport de caz. Cazul a fost prezentat luni la "European Anaesthesiology Congress" din Copenhaga, Danemarca, scrie CNN.

ResuscitareFoto: YouTube

Omul de 69 de ani a fost internat într-un spital din Danemarca în 2016 după trei zile de indigestie și greață. La scurt timp după sosire, a devenit inconștient și a intrat în stop cardiac, a spus dr. Rune Sarauw Lundsgaard, anestezist la Spitalul Herlev din Copenhaga și un medic care a participat la acest caz.

"Imediat ce masajul cardiac a fost inițiat, pacientul și-a deschis ochii. În timp ce procedura era efectuată, pacientul era capabil să răspundă la comunicarea verbală prin mișcarea ochilor, ridicând mâinile și picioarele și dând din cap. Soția pacientului era și ea prezentă și l-a putut ține de mâna", a spus Lundsgaard. Cu toate acestea, echipa nu a reușit în cele din urmă să salveze viața pacientului.

"Este extrem de rar ca oamenii să fie lucizi și să prezinte semne externe de conștiența, așa cum se discută în acest caz", a scris Dr. Sam Parnia, cercetător la Universitatea New York Langone Medical Center, într-un e-mail. "Toate studiile privind masajul cardiac au demonstrat că fluxul sanguin al creierului în timpul procedurii (aproximativ 15% din fluxul sanguin de bază) nu este suficient pentru a permite revenirea reflexelor și a semnelor externe de conștiența.".