Generarea de organe pentru transplant în alte specii este mai promițătoare ca niciodată

de Anda Zahiu     HotNews.ro
Miercuri, 7 noiembrie 2018, 8:42 Science - Stiintele vietii


Studiu celule chimere
Foto: Captura Nature
Cunoștințele noastre și abilitatea de a utiliza tehnologia celulelor stem au crescut în ultimii ani, iar acum o dovadă a acestui fapt este ultimul studiu publicat în acest domeniu care a arătat că este posibil să fie crescute și apoi să transplantăm organele unei specii în corpul unei altei specii prin dezvoltarea unei celule chimeră, așa cum o numesc cercetătorii. Studiul, publicat online în revista Nature, stabilește posibilitatea creșterii țesutului uman transplantabil utilizând o altă specie ca gazdă, transmite futurism.com.

Cercetătorii Hiromitsu Nakauchi și colegii săi au reușit să demonstreze că insulele pancreatice de șoarece crescute în șobolani și apoi transplantate în șoareci diabetici ar putea supraviețui și ar funcționa normal pentru perioade lungi de timp. Echipa a injectat celule stem pluripotente de șoarece în șobolani embrionari care au fost crescuți pentru a fi incapabili să își dezvolte propriile pancreaze. Odată ce șobolanii erau adulți, pancreasul lor, care era compus în cea mai mare parte din celule de șoarece, a fost transplantat în șoareci diabetici. Organele transplantate, cu imunosupresie aplicată numai în primele cinci zile după transplant, au fost capabile să susțină nivelurile de glucoză din sânge la șoarecii diabetici timp de peste un an.

"Transplantul de insulină pancreatică pentru diabet zaharat sever oferă un model clinic relevant pentru a aborda această întrebare ", notează studiul, tema de referință fiind supraviețuirea transplantului de celule stem. ,,Prin urmare, am căutat să determinăm dacă insulele pancreatice de șoarece izolate din pancreasul derivat la șobolani prin complementarea blastocistului interspecific (denumit mouse R) ar putea induce controlul glicemic pe termen lung la șoareci cu diabet zaharat indus de STP.

Studiul vine ca o soluție viabilă la problema deficienței donatorilor de organe. Acest lucru este deosebit de important, deoarece transplantul de organe ,,rămâne singurul tratament pentru un număr tot mai mare de pacienți care suferă de o gamă largă de boli debilitante și fatale", scriu cercetătorii. O creștere a sarcinii clinice cu deficit de donator continuă înseamnă că peste 76 000 de pacienți din SUA așteaptă în prezent o operație de transplant.

















1075 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version