NASA a semnalat că se va alătura mișcării pentru justiție socială prin schimbarea denumirilor neoficiale, posibil discutabile, folosite de comunitatea științifică pentru planete, galaxii și nebuloase, scrie Guardian.

Nebuloasa EschimosulFoto: ESA / NASA

Într-un comunicat de presă, agenția spațială a spus că, în condițiile în care ”comunitatea caută să identifice și să rezolve inegalitățile și discriminările sistemice în toate domeniile, a devenit clar că anumite porecle cosmice sunt nu numai lipsite de tact, ci chiar dăunătoare în mod activ”.

NASA a adăugat că ”analizează cum este folosită în cadrul ei terminologia neoficială a obiectelor cosmice, demersul fiind parte a angajamentului pentru diversitate, echitate și incluziune”.

Una dintre măsurile ce vor fi luate imediat va fi reunțarea la termenul de ”Nebuloasa Eschimosul”, ce are denumirea astronomică NGC 2392, o stea asemănătoare cu Soarele nostru, dar muribundă.

”Eschimos”, spune NASA, ”este considerat un termen colonialist cu un trecut rasist, impus populației indigene din regiunile arctice”.

De asemenea, nu va mai folosi numele de ”Galaxia Gemenilor Siamezi” pentru perechea de galaxii spiralate NGC 4567 și NGC 4568 din Roiul Fecioarei, pentru a alinia obiectele cosmice cu actualele convenții și mentalități.

”Aceste porecle și denumiri au conotații istorice și culturale care sunt contestabile sau nedorite, iar NASA este puternic angajată în rezolvarea chestiunii. Știința depinde de contribuții diverse și este în beneficiul tuturor, așa că trebuie să fie inclusivă”, a declarat Stephen Shih, administrator asociat pentru diversitate și oportunități egale la NASA.