Science Explained: Este oare posibil să creăm dinozauri pornind de la ADN- ul lor? Un om de știință răspunde

de A.Th.C.     HotNews.ro
Marţi, 17 august 2021, 21:16 Science - Stiintele vietii


O secvență celebră din Jurassic Park
Foto: Captura de ecran
​Sunt paleontolog și mi se spune des această întrebare, scrie în The Conversation profesorul emerit William Ausich de la Ohio State University. Oamenii au văzut în filmul „Jurassic Park” și seria care i-a urmat cum oameni de știință au pornit de la ADN și au re-creat zeci de dinozauri ca Triceratops, T-Rex și Velociraptor și întreabă: chiar ar fi posibil?

ABC despre ADN


Acidul dezoxiribonucleic (ADN) a existat și există în fiecare celulă a fiecărui organism care a trăit vreodată pe Pământ – inclusiv dinozaurii. Gândiți-vă la el ca molecule care poartă codul genetic, un set de instrucțiuni care permit organismelor să crească și să se dezvolte.

ADN-ul fiecăruia dintre noi este diferit de al celorlalți. El determină trăsături care ne definesc, precum culoarea ochilor sau părul drept sau ondulat. Este ușor de găsit în componentele moi ale unui animal – organe, vase de sânge, nervi, mușchi și grăsime.

Dar organele moi ale dinozaurilor au dispărut demult. Ori s-au descompus, ori au fost mâncate de alt dinozaur.

Există ADN în fosile?


Acoperite de milioane de ani de noroi străvechi, minerale și apă, fosilele dinozaurilor sunt așa-numitele „părți tari” – oase, dinți, craniu. Ele sunt găsite în pământ, în albii de râuri și lacuri. Din când în când, cineva găsește una în curte.
Adeseori sunt aproape de suprafață, de obicei cuprinse în roci sedimentare.


Cu fosile suficiente, un om de știință poate reconstitui un schelet – așa cum vedem în muzee.

Necazul cu „dino-ADN”


Din păcate, oamenii de știință au o mare problemă să găsească ADN în fosilele de dinozauri. Moleculele de ADN se descompun în cele din urmă. Studii recente arată că ADN se deteriorează și în final se dezintegrează după șapte milioane de ani.

Pare a rezista foarte multă vreme, dar ultimul dinozaur a murit la sfârșitul perioadei numite Cretacic. Adică acum mai mult de 65 de milioane de ani.

În oricare fosilă descoperită în zilele noastre, ADN-ul este demult dispărut. Aceasta înseamnă, după cum spun oamenii de știință, că fie și cu cea mai bună tehnologie este imposibil să faci un dinozaur pornind de la ADN.

Este prea târziu ca să mai găsim dino-ADN, dar oamenii de știință au făcut o descoperire interesantă: fragmente de ADN în fosile de oameni de Neanderthal și alte animale străvechi, ca mamuții lânoși. A fost posibil pentru că fosilele sunt vechi de mai puțin de două milioane de ani, iar ADN- ul n-a avut timp să se descompună.

Un joc de imaginație


Să ne distrăm puțin și să ne imaginăm că în vreun fel, cândva în viitor, cercetătorii ar da peste fragmente de ADN de dinozaur. Din fragmente n-ar putea să facă un dinozaur întreg. Ar trebui să le combine cu fragmente de ADN de animale contemporane ca să creeze un organism.

Oricum, creatura n-ar putea fi numită un dinozaur adevărat. Ar fi mai degrabă un hibrid, o combinație de dinozaur și (cel mai probabil) pasăre sau reptilă.

Credeți că ar fi o idee bună? Oamenii de știință din filmele „Jurassic” au încercat. Și știți ce s-a întâmplat după aceea.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4081 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    hehh (Miercuri, 18 august 2021, 9:02)

    Stefan01 [utilizator]

    65 milioane de ani e mult, foarte mult


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by