Îndulcitorii sunt de mult timp considerați a fi periculoși pentru sănătate. Studii au legat consumul exagerat de îndulcitori cu afecțiuni ca obezitatea, diabetul tip 2 și cele cardiovasculare. Dar legăturile cu cancerul n-au fost la fel de clare.

ZaharinaFoto: Zucker Museum, Berlin

S-a constatat că un îndulcitor artificial, numit ciclamat și vândut în anii '70, a provocat creșterea frecvenței de cancer al vezicii urinare la șobolani. Dar fiziologia umană este mult diferită de cea a șobolanilor, iar studiile observaționale nu au reușit să stabilească o relație între îndulcitor și creșterea riscului de cancer la oameni.

Dar acum, un studiu publicat în PLOS Medicine și efectuat pe peste 100.000 de oameni cărora li s-a cerut să noteze zilnic jurnale alimentare, a arătat că aceia care consumă cantități mai mari din anumiți îndulcitori prezintă o ușoară creștere a riscului de unele tipuri de cancer. În jur de jumătate din participanți au fost observați pe parcursul a opt ani.

Concluzia a fost că îndeosebi aspartamul și acesulfamul K (de potasiu) au fost asociați cu risc sporit de cancer - în special mamar sau legat de obezitate, precum cel colorectal, de stomac și de prostată. Aceasta sugerează că renunțarea la îndulcitori contribuie la scăderea riscului de cancer.

Riscul de cancer

Multe alimente obișnuite conțin îndulcitori. Acești aditivi alimentari reproduc efectul zahărului asupra receptorilor de gust, oferind plăcere, dar fără sau cu puține calorii suplimentare. Unii îndulcitori sunt naturali, ca siropul de stevie. Alții, ca aspartamul, sunt artificiali.

Cu puține sau fără calorii, îndulcitorii tot au un efect asupra sănătății. De exemplu, aspartamul se transformă în formaldehidă (carcinogen cunosut) când este digerat în organism. Aceasta se poate acumula în celule și să le facă să devină canceroase.

Celulele noastre sunt instruite să se autodistrugă când devin canceroase. Dar s-a demonstrat că aspartamul „deconectează” genele care comandă autodistrugerea celulelor canceroase. Alți îndulcitori, ca sucraloza și zaharina, pot afecta ADN-ul, ceea ce poate conduce la cancer. Dar s-a demonstrat doar „in vitro”, nu și în organisme vii.

Îndulcitorii pot avea și un efect profund asupra bacteriilor care trăiesc în tractul digestiv. Aceasta poate afecta sistemul imunitar, care ar putea astfel să nu mai reușească identificarea și eliminarea celulelor canceroase.

Dar nu este încă limpede după aceste experimente pe animale și „in vitro” cum favorizează îndulcitorii inițierea și dezvoltarea cancerului în celule. Multe asemenea experimente nici nu vor putea fi făcute pe oameni, deoarece dozele de îndulcitori administrate au fost mult mai mari decât ar consuma vreodată oamenii.

Chiar dacă recentul studiu încurajează efectuarea de noi cercetări, este important de precizat că a avut unele limitări. În primul rând, jurnalele personale pot să nu fie de încredere, pentru că oamenii nu sunt mereu sinceri despre ce mănâncă sau pot uita ce au consumat. Deși cercetătorii au încercat să atenueze acest risc cerând participanților să fotografieze ce au consumat, oamenii tot ar fi putut să nu includă totul.

Dovezile curente arată că îndulcitorii sunt asociați cu creșterea greutății, deși cercetătorii nu sunt chiar siguri că ei sunt cauza directă. Chiar dacă recentul studiu a urmărit și indexul masei corporale, este posibil ca modificările grăsimii corporale ar fi putut contribui la dezvoltarea unor tipuri de cancer – nu neapărat îndulcitorii înșiși.

În final, cei care au consumat cele mai mari cantități de îndulcitori artificiali au avut un risc cu doar 13% mai mare de cancer pe durata studiului, în comparație cu cei cu cel mai mic consum.

În vreme ce legătura dintre îndulcitori și boli, inclusiv cancer, este încă în dezbatere, trebuie notat că nu toți îndulcitorii sunt la fel. Dacă aspartamul și zaharina sunt asociați cu probleme de sănătate, siropul de stevie este recunoscut pentru controlul diabetului și al greutății corporale, putând contribui și la scăderea tensiunii arteriale.

Alcoolul natural din zahăr, xilitolul, poate favoriza sistemul imunitar și digestia. Atât stevia, cât și xilitolul, protejează dantura, distrugând probabil bacterii orale dăunătoare.

Așa că alegerea importantă poate fi nu cantitatea de îndulcitori consumată, ci tipul acestora.

Sursa: James Brown, profesor de biologie și biomedicină, Aston University în The Conversation