Mi s-a întâmplat adesea să observ la cunoscuții mei o concepție cel puțin bizară. Atunci când ne întâlnim, discutăm despre toate cele, ca toți oamenii normali la cap. Despre știință, despre personaje uitate, despre idei care au prins sau nu în istorie... din astea despre care vorbește toată lumea, și despre care vorbesc și eu cu voi, că tot comenta cineva, vigilent, că suntem cu clickbait-ul.
Păi, normal! Cum să nu fim? Dacă nici matematica, astronomia, antropologia, chimia, Renașterea sau Iluminismul nu rup audiența, să-mi fie cu iertare, dar eu chiar nu știu ce ar putea-o face. Mă rog, stați să vedeți când om intra în Evul Mediu și gânditorii de atunci! Nici nu mai zic de zootehnie, agronomie și rolul bălegarului în creșterea productivității la hectarul de roșii. O să crească numărul de vizionări de o să dereglăm serverele HotNews-ului, și mă bagă oamenii ăștia la penalități + bătaie. În fine, eu v-am avertizat, dar să nu uit ideea de la care plecasem, adică bizareria aia de concepție.
Faza e că, la unii dintre interlocutorii mei, am observat următoare idee... respectiv, din când în când, pe planeta asta se naște câte un geniu care vine și revoluționează știința, de te și miri ce mânca ăla și ce fuma, de era cu o mie de ani în fața celorlalți. Bun, nu neagă nimeni existența geniilor. Au fost și, sperăm, vor mai fi și se vor mai exprima.
Problema mea era că niciun geniu din ăsta nu se naște brusc, din nimic, și nu se apucă el să ne scoată din epoca de piatră.
Nu se putea naște un Da Vinci în paleolitic. Ei, aici e hiba! Vedeți? Pentru a simplifica lucrurile, și cu pasiunea ei pentru super eroi, lumea îi uită pe toți cei care au pavat drumul către marile idei și concepte. E ca la fotbal. Îl pupă toți pe Messi că a băgat-o în ațe, dar uită că toată echipa, plecând de la antrenor și până la tușierul cu bidineaua, lucrase fix pentru el.
Și uite așa ajungem și la cazul concret, pe care voiam eu să îl expun azi. Pe scurt, prusaco-polonezul Nicolaus Copernic. Mare om, mare caracter, care a făcut multe lucruri bune și folositoare pentru oameni. Dintre ele, vom enumera noi teoria heliocentrismului, adică aia cu soarele în centrul sistemului solar și cu planetele care hălăduiesc în jurul lui.
Să nu mă înțelegeți greșit! Nu contestă nimeni aportul uriaș al lui Copernic în știință. Omul a dat naștere unei revoluții științifice. El oricum lăsase să se disemineze ideea heliocentrismului, explicată doct dar clandestin, printre intelectualii vremii, cu ani buni înainte de a fi publicată oficial. A dat-o și pe piață, sub numele „De revolutionibus orbium coelestium”, dar asta fix înainte să moară, prin 1543, cât să o bage în ațe Inchiziției și să îi lase pe ăia cu buza umflată.
Problema era însă cu cei de dinaintea lui, care au fost lăsați pe nedrept pe banca de rezerve a posterității, deși aveau și ei un aport la reușita asta
Căci, uite, Copernic avusese un profesor. Domenico de Ferrara pe numele lui. Ăsta îl avusese ca mentor pe Johannes Müller, care îl avusese pe Georg von Peuerbach, care învățase carte cu Johannes von Gmunden, elev al lui Heinrich von Langenstein, alt băiat de perspectivă, după cum spunea chiar profesorul său, Nicole Oresme. Oresme, și el, îl avusese dascăl pe Jean Buridan, ăla cu măgarul, și tot așa, că riscăm să ajungem la omul de Neanderthal. O să ne oprim însă aici, că ați prins ideea! Mai toți ăștia studiaseră astronomie, matematică, filosofie, și toate ideile lor s-au transmis de la unul la altul, până la Copernic.
Iarăși, nu îi vom lua pe toți la mână că doar nu suntem cu capul. Dar unul tot merită menționat. Iar ăsta este Johannes Müller (1436-1476), zis și Regiomontanus, un pseudonim („de Monteregio”) cu trimite la locul său de naștere, Königsberg. Pe scurt, că deja iar m-am lungit ca o zi de post, Müller a fost unul dintre geniile alea de la care plecase toată ideea de azi. Pe la 21 de ani, deja era „magister” în științe, și deja se apucase de treabă cu optica, literatura antică, filosofia, matematica și astronomia. Era ceva de speriat și cu ăsta.
În matematică, a excelat la trigonometrie, devenind vioara întâi în domeniul ăsta în Europa, ce nu se mai văzuse de la grecii antici. A mai tipărit și prima publicație științifică de pe continent, de bine ce tocmai apăruse și tiparul. Împreună cu un amic al său, Bernhard Walther, nu îl știți voi, a pus bazele primului observator astronomic din Europa, asta pe la 1472, în Nürnberg.
Ca un amănunt, a fost angajat vreo trei ani și pe la curtea lui Matei Corvin, pe o leafă astronomică, doar ca să construiască și acolo un astrolab și să facă ordine prin manuscrisele adunate de regii Ungariei. Una peste alta, că de la asta plecasem noi, Müller al nostru, pe baza observațiilor făcute la observatorul ăla, și nu numai, a început să cârâie la adresa geocentrismului. Un document care a circulat clandestin, și care îi este atribuit, face referire la heliocentrism cu vreo 30 de ani înainte de Copernic. Oricum, nu mai contează, cert este că omul, prin elevul său, Domenico da Ferrara, planta în capul lui Copernic și ideea asta.
Acum, mare atenție, să nu vă lăsați păcăliți de cei care spun că Müller s-a întâlnit personal cu Copernic și că l-a școlit pe ăsta din urmă! A făcut-o eficient, dar indirect. Când a trecut Regiomontanus în lumea drepților, din cauza ciumei, Copernic avea doar trei ani. Cel mult, ar fi putut să îl învețe să nu se mai învârtă în jurul propriei axe pe oliță. Una peste alta, ați prins ideea. Aplaudați vedetele, e lăudabil, dar nu uitați și antrenorii!
