Un foarte rar exemplar albinos de ţestoasă gigantică de Galapagos s-a născut la o grădină zoologică din Elveţia, unde şi-a făcut debutul în public vineri, potrivit Reuters.

Exemplar albinos rar de ţestoasă gigantică de GalapagosFoto: Tropiquarium de Servion

Doi pui de ţestoasă gigantică de Galapagos s-au născut luna trecută la Tropiquarium, o grădină zoologică din oraşul elveţian Servion, în cadrul unui program de conservare a speciilor aflate în pericol de dispariţie. Unul dintre pui are pielea neagră, la fel ca părinţii lui, iar celălalt este albinos. Nu a fost stabilit încă sexul fiecărui pui.

"Este pentru prima dată în lume când un pui albinos de ţestoasă de Galapagos s-a născut şi este crescut în captivitate. Niciun individ albinos nu a fost observat în sălbăticie", au anunţat reprezentanţii grădinii zoologice elveţiene.

Mama puilor, care are peste 100 de kilograme, a depus cinci ouă în 11 februarie, iar puiul albinos a eclozat pe 1 mai. Celălalt pui a eclozat pe 5 mai, după ce ouăle au stat două luni şi jumătate într-un incubator.

Tatăl lor cântăreşte aproximativ 180 de kilograme. Părinţii au vârste de aproximativ 30 de ani şi au ajuns de curând la maturitate sexuală.

Succesul ratei de împerechere este de doar 2%-3% pentru această specie. Puii de ţestoasă gigantică de Galapagos au la naştere o greutate de circa 50 de grame şi încap în palma unei mâini.