​Un nou tip de mască de protecție va depista virusurile în 10 minute ● Din ce motive mai „divorțează” albatroșii ● Ce efect neașteptat au incendiile de pădure ● Câte furnici sunt pe Terra?

mascăprotectieFoto: Vivilweb | Dreamstime.com

Un nou tip de mască de protecție va depista virusurile în 10 minute

Dacă faceți parte dintre cei care nu au suportat măștile pe timpul pandemiei, avem o veste bună. A fost creată o mască nouă pe care o să vă bateți ca să o purtați. De ce? Pentru că masca asta poate depista agenții patogeni în maxim zece minute și vă mai și dă mesaj pe telefon ca să vă avertizeze. Timp suficient ca să vă luați tălpășița și să scăpați neinfectați. Ce-oți vrea mai mult?

Proiectată de specialiștii de la Universitatea Tongji din Shanghai, China, masca a fost capabilă să detecteze chiar și cantități de 0,3 microlitri de lichid care conțineau proteine virale, adică de la 70 până la 560 de ori mai puțin decât sunt eliminate în timpul unui strănut sau al vorbirii. Mai mult, ea a depistat simultan virusurile SARS-CoV-2, H5N1 și H1N1.

Nu vă grăbiți să o comandați, căci nu veți primi nimic, pe motiv că ea se află încă în teste. Cercetătorii chinezi, care și-au publicat realizarea în revista de specialitate Matter, spun că vor să o optimizeze și să reducă timpul de detecție al virusurilor, dar și să o adapteze astfel încât să poată depista agenți patogeni noi. Când va ajunge ea pe piață nu se spune încă, dar nu ar fi rău dacă ar fi utilă până să apuce să se încheie pandemia de tot.

Din ce motive mai „divorțează” albatroșii

Albatroșii sunt păsări monogame. Adică păstrează aceeași pereche pe toată durata vieții, o pereche cu care se întâlnesc la fiecare doi ani pentru a procrea. De ce la doi ani? Pentru că le ia cam un an să crească puii, iar asta le consumă energia ceva de speriat, după cum știți și voi, cei care aveți copii. Prin urmare, ei iau un an de pauză, înainte de a se înhăma iar la treaba cu creșterea și educația unei noi generații.

Despărțirile, sau „divorțurile”, sunt fenomene rare, undeva la 13% din cupluri ajung la așa ceva, iar specialiștii s-au tot întrebat care este motivul pentru care ajung ei să se separe. Ei bine, după îndelungi dezbateri și cercetări care s-au întins pe mai bine de un deceniu, iată că avem și răspunsul, publicat frumos în Biology Letters. Iar concluzia este una neașteptată. Mai exact, unii masculi sunt mai timizi, iar femelele nu stau la discuții, îi preferă pe cei mai curajoși.

Ca să detaliem, vom spune că și în cazul albatroșilor apare concurența. Când se reîntâlnesc, așa e obiceiul, masculul trebuie să își curteze perechea, să o impresioneze, chiar dacă ei se știu deja. Aici intervin alți masculi, singuri, care se bagă în seamă, încercând să destrame cuplul. Iar unora le merge pentru simplul fapt că există indivizi care preferă să renunțe la viața de familie decât să lupte pentru ea. Cum spun specialiștii, sunt mai timizi. Așa e felul lor, n-ai ce să le faci.

Unde mai pui că numărul femelelor este mai redus decât cel al masculilor, pe motiv că ele se hrănesc în zone în care cad adesea victime ale plaselor de pescuit. Iar asta înseamnă că femelele își pot găsi rapid noi parteneri de viață, în timp ce un mascul singur poate aștepta și ani de zile până să își găsească pe cineva. Cam atât cu fidelitatea și la albatroșii ăștia. De asta nici nu sunt de blamat când vin peste voi la plajă să vă fure mâncarea sau să vă lase vreo bucurie pe mașină. Nu îi certați, că nici nu știți ce probleme au și ei în căsnicie, numai de voi nu le mai arde.

Ce efect neașteptat au incendiile de pădure

Prin anul 2014, specialiști de la Universitatea din Carolina de Nord și de la Universitatea din Laval, Canada, au observat un fenomen neobișnuit în Oceanul Arctic, respectiv un „boom” al fitoplanctonului. Algele astea minuscule s-au înmulțit în asemenea hal că au putut fi lesne observate prin intermediul imaginilor obținute de la sateliți. Problema este că nimeni nu a știut să spună de unde și până s-a ajuns la situația cu pricina.

După opt ani de cercetări în care au fost luate în calcul toate variantele posibile, doar ca să fie eliminate rând pe rând, specialiștii amintiți au în sfârșit răspunsul. Pentru ca o astfel de explozie să se producă este nevoie e o cantitate uriașă de azot. Iar azotul respectiv nu putea rezulta decât în urma uriașelor incendii de pădure din Canada și din Siberia, spun cercetătorii americani. Ce nu știu să spună aceștia este dacă efectele sunt unele benefice pentru ecosistemele arctice sau nu.

Până acum, incendiile majore erau fenomene izolate iar efectele lor erau insignifiante la scara timpului. Pe măsură ce incendiile se intensifică, este de așteptat ca o recrudescență a fitoplanctonului în zonele arctice să devină un fenomen regulat. În principiu, ar fi de bine, căci fitoplanctonul nu doar că eliberează cam 50% din oxigenul prezent în atmosferă, dar reprezintă baza lanțului trofic în mările și oceanele lumii. Acum, să vedem ce zic și speciile care îl consumă, cu atâta mâncare pe capul lor.

Câte furnici sunt pe Terra?

Când am citit un astfel de titlu în ditamai revista PNAS, gândul m-a dus instant la un personaj faimos al lui Jules Verne, Paganel, care, dacă îmi amintesc bine din anii copilăriei, avea obiceiul să facă tot felul de calcule din astea: câte picături de apă există în oceanele planetei, câte fire de nisip sunt în Sahara, câte furnici hălăduiesc pe planetă șamd. Ei bine, iată că Paganel are prozeliți, căci o echipă de cercetători de la Universitatea Julius Maximilian din Würzburg, Germania, fix asta s-a apucat să facă, să calculeze câte furnici există pe Terra.

Le-a ieșit lor că aproximativ 20 de cvadrilioane de furnici trăiesc în prezent, ceea ce înseamnă 20 de milioane de trilioane, adică o biomasă mai mare decât a tuturor păsărilor și mamiferelor luate împreună. Tot din studiul amintit aflăm că furnicile se regăsesc în toate habitatele Terrei, mai puțin cele din zonele polare, ceea ce oricum știam și noi.

Întrebarea importantă este la ce ne folosește nouă informația asta, mai mult decât ca o doză de cultură generală? Mă rog, ar mai fi și cea legată de motivele pentru care astfel de calcule ajung în reviste precum PNAS, dar asta este mai mult retorică. Păi, susțin specialiștii germani, ce au dorit ei să afle este cum va fi afectată distribuția globală a furnicilor de către schimbările climatice, mai ales că rolul acestor insecte în ecosisteme este unul crucial.

De fapt, nici măcar asta căci, se spune în studiu, calculele amintite ar fi doar punctul de plecare pentru alte cercetări mai amănunțite. Cum ar veni, ne-au rupt gura cu informațiile lor, dar au întors-o din pix la final. În concluzie, rămânem doar cu întrebarea a doua, cea mai importantă de altfel, respectiv cum de apar astfel de studii în reviste de mare impact, așa cum este PNAS?

Sursa foto: Dreamstime.com