Populaţia lumii este preconizată să depăşească 8 miliarde în lunile următoare, însă în comparaţie cu populaţia de furnici de pe Terra, numărul nu este impresionant, scrie agenția Reuters, citată de Agerpres.

Carte sub lupaFoto: Gabor Nemes / Zuma Press / Profimedia Images

Cercetătorii au realizat cea mai minuţioasă estimare până la această dată a populaţiei globale de furnici - insecte care trăiesc aproape peste tot pe planetă -, iar totalul estimat este uimitorul număr de 20 de cvadrilioane sau circa 2,5 milioane de furnici pentru fiecare fiinţă umană.

Nu ar trebui să fie o surpriză având în vedere omniprezenţa acestor insecte agitate şi sociabile precum şi faptul că au prosperat încă din vremea dinozaurilor, cea mai veche fosilă a unei furnici datând de acum circa 100 de milioane de ani, din Perioada Cretacică.

„Furnicile joacă cu siguranţă un rol central în aproape toate ecosistemele terestre”, a spus entomologul Patrick Schultheiss, de la Universitatea Würzburg din Germania şi Universitatea din Hong Kong, unul dintre autorii principali ai studiului publicat săptămâna aceasta în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

„Sunt foarte importante pentru ciclul nutrienţilor, procesele de descompunere, dispersarea seminţelor plantelor şi perturbarea solului. Furnicile sunt totodată un grup extrem de divers de insecte, diferitele specii îndeplinind o gamă variată de funcţii. Dar în principal, numărul lor mare le face jucători-cheie din punct de vedere ecologic”, a spus Schultheiss.

Un artropod care trăiește în aproape toată lumea

Există peste 12.000 de specii cunoscute de furnici, cele mai multe negre, maro sau roşii şi cu trunchiurile segmentate în trei părţi. Cu dimensiuni cuprinse între a patru suta parte dintr-un inch (1 mm) până la circa 1,2 inch (3 cm), furnicile locuiesc de obicei în sol, frunziş, plante în descompunere -, iar câteodată şi în bucătăriile oamenilor.

Furnicile, ale căror cele mai apropiate rude sunt albinele şi viespile, trăiesc aproape în toate regiunile de pe Terra, aşa cum ştie orice persoană care merge la picnic, cu excepţia Antarcticii, Groenlandei şi Islandei şi a câtorva naţiuni izolate.

„Am fost uimit că biomasa furnicilor este mai ridicată decât cea combinată a mamiferelor sălbatice şi a păsărilor şi că atinge 20% din biomasa umană. Îţi oferă o perspectivă asupra nivelului impactului lor”. a spus Sabine Nooten, ecologist în domeniul insectelor şi coautoare a studiului, cercetătoare în cadrul Universităţilor din Würzburg şi din Hong Kong.

„Diversitatea enormă a furnicilor mi se pare fascinantă. Pot fi minuscule sau uriaşe şi prezintă cele mai bizare adaptări”, a adăugat Nooten, exemplificând cu un gen larg răspândit de furnici - Strumigenys -, cunoscut pentru cavitatea bucală largă, prevăzută cu ţepi folosiţi pentru vânarea unor mici nevertebrate.

Cercetătorii şi-au bazat analiza pe 489 de studii referitoare la populaţiile de furnici de pe toate continentele unde trăiesc aceste insecte.

„Setul nostru de date reprezintă un efort colectiv masiv a mii de cercetători. Am reuşit apoi să extrapolăm numărul furnicilor pentru diferite regiuni din lume şi să estimăm numărul global total şi biomasa”, a spus Schultheiss.

Furnicile, descrise drept „micile ființe care conduc lumea”

Potrivit studiilor, regiunile tropicale găzduiesc mult mai multe furnici decât alte regiuni, iar pădurile şi regiunile aride beneficiază de mai multe furnici în comparaţie cu ariile urbane.

„Există anumite regiuni din lume unde dispunem de date puţine şi nu putem realiza estimări fiabile pentru toate continentele. Africa este un astfel de exemplu. Ştim de multă vreme că este un continent bogat în furnici, dar şi foarte puţin studiat”, a spus Schultheiss.

„Unele furnici pot fi cu siguranţă foarte sâcâitoare, dar aceasta este o perspectivă foarte centrată pe om”, a spus Schultheiss.

„Cele mai multe dintre furnici sunt de fapt extrem de benefice, chiar şi nouă, oamenilor”, a adăugat Schultheiss.

„Gândiţi-vă la cantitatea de materie organică pe care 20 de cvadrilioane de furnici o transportă, elimină, reciclează şi mănâncă. De fapt furnicile sunt atât de esenţiale pentru funcţionarea cursivă a proceselor biologice, încât pot fi considerate ingineri ai ecosistemelor”, mai a spus acesta.

Omul de ştiinţă E.O. Wilson, specialist în furnici, care a decedat în 2021, le-a supranumit la un moment dat „micile fiinţe care conduc lumea”.