​Oamenii de știință au stabilit echipa cu cele mai mari șanse de a câștiga Cupa Mondială ● Omenirea a atins borna de 8 miliarde de indivizi. Ce urmează? ● De ce India nu va aplica politica „unicului copil”

footballFoto: Alphaspirit | Dreamstime.com

Oamenii de știință au stabilit echipa cu cele mai mari șanse de a câștiga Cupa Mondială

revista Nature este una polivalentă, care acoperă toate ramurile științei, ne-o arată un studiu recent, de mare angajament, în care mai mulți oameni de știință au aplicat modele matematice pentru a afla echipele cotate cu cele mai mari șanse la câștigarea Campionatului Mondial din Qatar.

Practic, dacă stai să studiezi metodele lor de calcul, oamenii de știință amintiți nu au descoperit nimic nou, ci doar aplică niște metode statistice cunoscute de pariorii profesioniști de decenii bune. Mai exact, ei au luat în calcul toate datele statistice cu privire la eficiența jucătorilor, abilitatea acestora de a șuta de la distanță, de a marca, de a da pase eficiente, de a păstra posesia în terenul adversarilor șamd. La toate acestea se adaugă coeficienți de dificultate ai echipelor adverse. Toate aceste date se transformă în cifre, în ecuații, iar rezultatul final oferă date cu privire la șansele statistice ale echipelor analizate.

Pe baza unor calcule similare, cercetătorii au putut să anunțe corecte șase dintre cele opt sfert finaliste de la Campionatul European din anul 2020, precum și faptul că Italia va învinge Anglia în finală. Noutatea este că, începând cu acest campionat mondial, antrenorii vor primi în timp real datele statistice și le vor putea prezenta jucătorilor încă din timpul meciului.

Una peste alta, calculele specialiștilor dau Belgia ca favorită să câștige Cupa Mondială, cu o șansă de 13,88%, urmată de Brazilia cu 13,51%. Pe locurile următoare se situează Franța (12,11%), respectiv Argentina (11,52%). Asta ca să nu spuneți că oamenii de știință nu au și ei dreptul să se relaxeze cu statistici de genul acesta.

Omenirea a atins borna de 8 miliarde de indivizi. Ce urmează?

În data de 15 noiembrie, conform statisticilor ONU, omenirea a depășit oficial numărul de opt miliarde de locuitori, la doar 12 ani după ce îl atinsese pe cel de șapte miliarde, și la 100 de ani după ce ajunsese la cifra de două miliarde. Această creștere nu va continua, susțin datele ONU, publicate în revista Nature.

Specialiștii în demografie susțin că populația planetară va atinge borna de 10,4-11 miliarde de locuitori în anul 2100, ceea ce arată nu doar o scădere a ratei natalității, ba uneori chiar un revers al acesteia. Pentru aceste cifre statistice s-au luat în calcul date cu privire la rata fertilității din diferite zone geografice, avansul în domeniul medical și al protecției sociale, rata mortalității infantile precum și distribuția resurselor.

Noile date susțin ideea că rata natalității va scădea considerabil, un trend observat deja în China, țara care încă deține cea mai mare populației de pe glob, acolo unde, anual, se înregistrează mai multe decese decât nașteri. În fapt, susțin specialiștii, creșterea populației globale în ritmul actual va cunoaște un revers în doar câteva decenii.

De ce India nu va aplica politica „unicului copil”

Peste doar câteva luni, în anul 2023, India va deveni oficial țara cu cea mai mare populației de pe glob, depășind astfel China. Aceste date au dus la discuții aprinse în rândul oficialităților indiene și la posibilitatea ca această țară să implementeze politica „unicului copil”, o politică adoptată de China în anii `80 ai secolului trecut.

În fapt, în unele zone din India deja au fost adoptate măsuri care împiedică părinții cu mai mult de doi copii să acceadă la funcții guvernamentale sau cariere politice. Modelul oferit însă de China, prin politicile sale de control al populației, care prevedeau că o familie nu poate avea decât un singur copil, arată că efectele pe termen lung au fost unele mai degrabă negative.

China se confruntă cu o îmbătrânire a populației, cu o scădere graduală a natalității, iar relaxarea măsurilor prin permiterea a doi copii per familie în 2015, respectiv trei copii în anul 2021, nu au dus la o creștere a natalității, așa cum era de așteptat.

În realitate, costurile tot mai mari necesare creșterii unui copil sau creșterea nivelului de educație în rândul tinerilor din zonele rurale au dus la scăderea ratei natalității, un trend care se observă și în India. Practic, familiile indiene, inclusiv cele din zonele rurale, aleg să aibă tot mai puțini copii. Astfel, susțin rapoartele ONU, politica „unicului copil” devine desuetă.

Sursa: Dreamstime.com