Revoltător! ​Am fost mințiți în legătură cu alcoolul. Virgin Orbit, compania aerospațială a lui Richard Branson, tocmai a falimentat. Frigul vă ajută să îmbătrâniți frumos

stop alcoolului!Foto: - / Wavebreak / Profimedia

Revoltător! Am fost mințiți în legătură cu alcoolul

Zeci de studii apărute până acum, de-a lungul timpului, au spus că este benefic să consumi un pahar sau două de alcool pe zi. Un pahar de vin sau unul de bere, spre exemplu, ar fi făcut minuni la sănătate, ar fi redus riscul bolilor de inimă, ar fi îmbunătățit circulația periferică șamd. Fals!

Un studiu semnat de mai mulți cercetători americani și canadieni, studiu publicat în revista JAMA Network Open, ne spune că am fost induși în eroare, iar beneficiile sunt zero. Cel mult, dacă bei un pahar pe zi, ți se va părea că guvernanții încep să pară mai de treabă. Dar doar ți se va părea. Altfel, alcoolul nu are niciun efect benefic.

În contrapartidă, dacă bei mai mult de un pahar, clar o să ai niște probleme. Chiar și dacă te-ai lăsat de băut vârtos, după ani de zile tot nu vei fi ca nou. De fapt, ai un risc cu 22% mai mare să te trezești mort, decât un individ care nu a băut niciodată.

Studiul spune că a analizat datele a peste 5 milioane de persoane din mai multe țări, în funcție de cantitatea de alcool consumată zilnic. De la abstineți la oameni hotărâți, care se apucă de treabă de la prima oră. Din toate datele astea statistice, spun cercetătorii, nu a reieșit nicio dovadă că alcoolul în cantități moderate ar avea vreun beneficiu sau ar reduce riscul de moarte. Risc care, așa cum s-a dovedit științific, dăunează grav sănătații.

Pentru edificare, cercetătorii au și creat un tabel cu efectele pe care le are alcoolul, în funcție de cantitatea consumată săptămânal. Spre exemplu, dacă ai îngurgitat în jur de 300 de ml de vin, sau 700 de ml bere sau, după caz, 50 ml de spirtoase, poți sta liniștit, nu vei avea probleme decât cu colegii care râd de tine.

Dacă dublezi sau triplezi cantitatea, deja ai crescut considerabil riscul de cancer, cele mai des întâlnite fiind de colon sau de sân. Dacă depășești cantitatea asta, e recomandat să îți faci un sistem prin care să anunți cunoscuții, zilnic, că încă ești în viață. Riscul de atac cerebral sau stop cardic este deja uriaș.

În concluzie, ați fost mințiți până acum de studii părtinitoare, care voiau să vă inducă subliminal să beți. Moderat, dar să beți. Eu mă duc să fumez o țigară, că m-am enervat.

Virgin Orbit, compania aerospațială a lui Richard Branson, tocmai a falimentat

Și multimiliardarii dau chix uneori în afaceri. Este și exemplul oferit de Virgin Orbit, compania multimiliardarului Richard Branson, care a anunțat falimentul după ce nu a reușit să găsească un cumpărător pentru afacerea care oricum nu mergea pe roze.

Numai săptămâna trecută, compania concediase 85% dintre angajați. Și asta după ce, la începutul anului, racheta lor a eșuat în a trimite în spațiu primul satelit lansat de pe teritoriul Marii Britanii. Un eșec care a fost cireașa de pe tortul pierderilor de circa 153,3 milioane de dolari înregistrate toamna trecută, dar și al investițiilor de 1 miliard de dolari din anul 2017 și până acum.

Nu e neapărat sfârșitul petru Virgin Orbit. Pe un model care s-a mai văzut și prin alte părți, compania poate reapărea, nou-nouță, fără datorii, cu un patronat nou, dar și cu o injecție de capital ca treaba să pornească din nou, susține BBC.

Ce va fi, vom vedea. Oricum, și cu Virgin Orbit, și fără, afacerea asta a atras deja atenția, iar piața deja începe să fie saturată de companii mici sau medii, gata să construiască rachete și să trimită sateliți și turiști în spațiu, pe bani frumoși. Deci aveți la ce căsca gura, nu trebuie să vă faceți griji.

Frigul vă ajută să îmbătrâniți frumos

Un studiu despre care nu avem niciun fel de date că ar fi fost finanțat de vreo primărie sau de politicieni din România, ci de Universitatea din Köln, susține că frigul ar avea niște beneficii nebănuite, și încă puțin înțelese, asupra procesului de îmbătrânire.

Astfel, autorii studiului care a fost publicat în revista Nature Aging afirmă că reducerea temperaturii corporale duce la anihilarea proteinelor dăunătoare care se fac vinovate, spre exemplu, de apariția sclerozei, a Alzheimerului sau a bolii Huntigton.

Testele pe șoareci au arătat că o reducere a temperaturii corporale cu 0,5 grade a crescut durata de viață a acestora. Același lucru s-a întâmplat și cu nematodele (sau viermii cilindrici) atunci când au fost introduse într-un mediu cu temperatură cu cinci grade mai scăzută decât cea normală.

Cum oamenii sunt ceva mai evoluați decât nematodele, o scădere a temperaturii corporale cu doar un grad poate duce la hipotermie. Dar, spun cercetătorii, nu pot ignora faptul că în ultimii 100 de ani, temperatura medie corporală a oamenilor a scăzut cu 0,03 grade per deceniu. Fapt pe care ei îl corelează cu bine documentata creștere a duratei de viață.

Deci, bucurați-vă că încă nu au venit căldurile, fiți recunoscători că ați avut șansa să vă spălați cu apă rece iarna trecută și nu mai comentați aiurea! Cine știe ce mai pățeați dacă nu era așa.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro