Momentele propice apariției vieții în Univers s-au cam dus ● Cum a schimbat solul viața pe Terra ● 50% din uscatul Terrei trebuie să rămână verde pentru a permite continuitatea vieții
Momentele propice apariției vieții în Univers s-au cam dus
Pe la începuturile Universului, existau doar trei elemente chimice: hidrogenul, heliul și litiul. Ele, de fapt, sunt și primele elemente din Tabelul lui Mendeleev. Și toate stelele care au apărut în perioada asta incipientă erau formate din cele trei elemente. Pe durata vieții acestor stele primordiale, dar mai ales ca urmare a novelor și supernovelor care marcau finalul existenței stelelor, alte și alte elemente chimice au fost create.
Fiind lipsite de elemente chimice metalice, primele stele nu au permis decât apariția planetelor gazoase. Cu timpul însă, pe măsură ce astfel de elemente chimice (incluzând aici oxigenul carbonul și siliciul) au devenit tot mai răspândite, planetele solide au început să apară.
Plecând de la această idee, putem extrapola și putem spune că o stea bogată în metale, metaloide și alte elemente cu proprietăți metalice crește considerabil șansele apariției unor planete capabile să susțină viața. Ei, nu e chiar așa, susțin mai mulți cercetători de la Institutul Max Plank într-un studiu publicat recent în revista Nature Communications.
Astronomii în cauză susțin că stelele sărace în elemente cu proprietăți metalice emit o cantitate mai mare de radiații ultraviolete, dar într-o formă care permite dezvoltarea unui strat protector de ozon mai puternic. În schimb, stelele bogate în elementele menționate tind să ducă la un strat de ozon mai subțire, implicit la șanse reduse de apariție a vieții.
Totul ține de raportul dintre radiațiile solare de tip UVB sau UVC. Dacă razele UVC sunt blocate de stratul de ozon, cele UVB ajung pe suprafața unei planete și afectează formele de viață de acolo.
Astfel, afirmă specialiștii de la Max Plank, apariția unui număr tot mai mare de stele bogate în elemente chimice cu proprietăți metalice, paradoxal, reduce șansele devoltării vieții pe planetele solide din jurul lor. Cum ar veni, Terra a avut un noroc uriaș să se formeze într-un sistem solar în care soarele să aibă o concentrație ideală de elemente chimice pentru a permite apariția vieții.
Mergând și mai departe, autorii studiului susțin că vieții îi va fi din ce în ce mai dificil să evolueze, pe măsură ce planetele solide sunt sterilizate de radiații. O altă concluzie ar fi aceea că, dacă vrem să găsim viață extraterestră, va trebui să o căutăm exact acolo unde ne așteptam mai puțin. Mai exact, în preajma stelelor sărace în metale. Hai că nu e chiar rocket science.
Cum a schimbat solul viața pe Terra
Dacă tot am pomenit de apariția vieții, nu se poate să nu menționăm un articol publicat recent în revista The Conversation, articol care aduce în discuție rolul solului în dezvoltarea vieții pe planeta noastră.
Oricât de banal ar părea, solul, așa cum îl știm toți azi, nu are o vârstă mai mare de 450 de milioane de ani. Raportat la vârsta Terrei, de 4,6 miliarde de ani, înseamnă extrem de puțin. Practic, solul brun-roșcat începe să se formeze odată cu apariția primelor plante de uscat. Teoretic, ele apar acum circa 470 de milioane de ani, deși există studii care susțin că ar fi evoluat chiar mult mai devreme. Cert este că prin Devonian, acum vreo 370 de milioane de ani, putem vorbi și de prima colonizare a uscatului de către păduri.
Tot prin perioada amintită, solul atingea deja un metru grosime. Vorbim de un strat care mustea de nutrienți rezultați din descompunerea plantelor, implicit de viață. Asta a permis apariția plantelor cu rădăcini tot mai mari care, la rândul lor, au dus materia organică din ce în ce mai adânc. Evident, totul a culminat cu apariția unui ecosistem complet nou, în care formele de viață primitive (arahnide, viermi șamd.) au găsit mediul ideal pentru a prospera.
Pe lângă transportul nutrienților, solul a mai avut un rol cheie, fără de care viața de azi nu ar fi fost posibilă... circuitul apei. Nu doar că solul a captat apa necesară plantelor, dar a schimbat fața planetei prin apariția canalelor râurilor, fluviilor și a altor cursuri de apă.
Nu în ultimul rând, solul este cel care captează dioxidul de carbon din plante, odată cu moartea acestora. A se vedea, spre exemplu, ce se întâmplă când ardeți cărbuni! În fine, ideea este că solul Terrei joacă un rol mult mai important decât vă imaginați în existența dar, mai ales, în continuitatea vieții. Fără el s-ar putea să fie de rău. Foarte rău.
50% din uscatul Terrei trebuie să rămână verde pentru a permite continuitatea vieții
În aceeași ordine de idei, plecând de la sol și de la pericolele la adresa vieții care vin odată cu distrugerea acestuia, aducem în discuție un alt studiu, apărut recent în Conservation Biology. În el, un grup de cercetători de la Universitatea din Queensland, Australia, ne anunță că obiectivele pe care statele membre ONU și le-au asumat anul trecut nu sunt suficiente pentru a schimba ceva în viitorul planetei.
Mai exact, este vorba despre un acord prin care se stipulează că 30% din suprafața de uscat a Terrei, și 30% din cea a mărilor și oceanelor, va trebui să devină arie protejată. Astfel, s-ar asigura sănătatea solului, un aer curat, o apă așișderea, o biodiversitate de Doamne ajută șamd.
Specialiștii australieni susțin însă că toate calculele au fost greșite, iar conservarea a 30% din suprafața Terrei până în 2030 nu ne va ajuta să supraviețuim. Mai degrabă, ar fi necesar cel puțin 50%. Cum ar veni, avem nevoie de o planetă verde măcar pe jumătate, pentru a putea spera la un viitor.
Partea bună, spun autorii studiului, este că obiectivul poate fi atins. Partea proastă, o spune realitatea de pe teren, este că până s-or stabili noile obiective, să nu fie prea târziu.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro
6
5
